Cele trei porti

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.

- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.

Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:

SCHIMBĂ LUMEA.

Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.

Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete.

Şi dispăru.

Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi pe care stătea scris:

SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări.
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.

Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:

SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
- Aşa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.

Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris:

ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Prinţul se mira că n-a vazut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.

Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.

Prinţul zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:

ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.

Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.

Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.

Continuă drumul. Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTĂ LUMEA.

Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.
Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fara nici o condiţie.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!
Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

Sursa : http://www.ozibuna.net

Vindecarea prin ganduri bune

"Să nu acceptaţi niciodată ca o durere sau un obstacol fizic să văameninţe bucuria de a trăi, trebuie să reacţionaţi! Chiar dacă sunteţi pe cale să vă pierdeţi vederea sau auzul, chiar dacă sunteţi parţial paralizaţi, conştientizaţi-vă toate capacităţile, toate posibilităţile pe care le mai aveţi încă şi datorită cărora puteţi în continuare să acţionaţi, să învăţaţi, să vă perfecţionaţi. Şi îndeosebi, vă rămân sentimentul şi gândul, care sunt cele mai mari forţe. Apelaţi la ele, fiindcă cultivând gândurile curate şi sentimentele generoase veţi crea în voi stări benefice ce vor contribui chiar la ameliorarea sănătăţii voastre fizice. Răul ia proporţiile pe care noi i le oferim. Dacă ne lăsăm pradă slăbiciunii, descurajării, îl întărim. Aţi văzut cum o găină îşi apără puii la apropierea unui câine? Ea se zbârleşte, îşi umflă penele, ia o atitudine ameninţătoare pentru a-l speria pe acesta. Procedaţi la fel şi cu răul: umflaţi-vă, arătaţi-i că sunteţi în stare să vă apăraţi, şi el va fi obligat să dea înapoi."
Omraam Mikhaël Aivanhov.
(Un extraordinar exemplu, in acest sens, este viata lui MILTON ERICKSON care a suferit de poliomelita, ...merita citit)

Sentimentele negative dăunează sănătăţii noastre. Dacă sufletul ne este bolnav, şi trupul va fi la fel. Bolile sunt doar semnale de alarmă pe care organismul nostru ni le transmite pentru a ne atenţiona că avem anumite emoţii sau gânduri negative pe care nu ar fi trebuit să le emitem către lumea înconjurătoare sau despre noi înşine. Din punct de vedere psiho­emoţio­nal, fiecare boală are o anumită semnificaţie, care este complet diferită de abordarea medicală obişnuită. Practic, în urma cercetărilor întreprinse în fizica cuantică s-a observat că o afecţiune la un organ ia naştere astfel: de fiecare dată când noi emitem un gând negativ, acesta transmite un anumit mesaj emoţional, o vi­braţie specifică şi care, asemenea undelor radio, se propagă în interior, către organul respectiv. Cu cât gân­dul este emis mai des şi cu o intensitate mai mare, cu atât vibraţia res­pectivă loveşte mai puternic orga­nul. În final, acolo începe să se defor­meze structura celulelor, luând naştere un chist, un nodul sau o tumoare. Aceasta înseamnă că orice sufe­rinţă sufletească, orice supărare mai puternică, orice judecată sau criti­că, resentiment, ură sau lipsă de ier­tare emise de noi pot agrava sta­rea sănătăţii noastre. Dacă sufletul nostru este bolnav, şi trupul nostru va fi la fel. Ce se întâmplă de regulă când descoperim că avem o boală? Ne simţim cumva nedreptăţiţi, ne supărăm chiar pe soartă şi, fără să vrem, nu înţelegem exact care este mesajul corpului nostru. Dacă l-am asculta, el ne-ar spune cât de negativ am gândit, cât de supăraţi am fost, cât de puţin ne-am putut ierta pentru că am greşit ceva sau cât de multe resentimente avem.
Vindecarea începe întotdeauna cu acceptarea a tot ceea ce este, inclusiv a bolii pe care, în ultimă instanţă, tot noi am creat-o fără să ne dăm seama şi cu rezolvarea conflictului care i-a dat naştere. De aceea, complet se pot vindeca doar cei care şi-au schimbat atitudinea faţă de ceea ce înainte înţelegeau greşit. Tratând doar corpul sau organul respectiv, se tratează doar efectul, nu şi cauza bolii. Iar cauza este întotdeauna prezentă în gândurile noastre. Bolile cele mai grave iau naştere în special atunci când persoana bolnavă a strâns multă ură sau resentimente puternice în interior, nu poate ierta sub nici o formă sau are sentimente negative acute (furie extremă, tristeţe, teamă). Emoţiile negative nu trebuie lăsate să se acumuleze timp îndelungat; este recomandat să ne eliberăm de tot balastul dăunător pe care îl purtăm cu noi. Pentru nimeni şi nimic nu merită să ne supărăm atât de mult, încât să ne îmbolnăvim, mai ales că percepţia noastră despre acel lucru sau persoană poate fi complet eronată.
Această abordare emoţională a bolilor ar putea părea cel puţin ciudată pentru mulţi şi este firesc să fie aşa, întrucât reprezintă o explicaţie care abia de câţiva ani a început să fie dovedită ştiinţific. Trăim însă într-o eră informaţională cu acces la forme de instruire fabuloase, precum internetul, aşa cum nu a mai fost niciodată posibil în istoria omenirii şi avem datoria de a ne autoeduca şi a nu respinge ideea că există şi alte modalităţi de tratament înainte de a alege să predăm armele în faţa bolii. Avem un singur trup, iar el merită toată atenţia şi dragostea noastră!
Despre "limbajul" bolilor am mai scris intr-un alt articol : http://psihologic.blogspot.com/search?updated-min=2008-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&updated-max=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&max-results=8

Un pic de astro... si....

Pentru cei interesati sa cunoasca o mica parte din ei... sub forma astrologica :
http://eureka.cs.tuiasi.ro/~fleon/other/Astrologia_natala.swf
(e ok site-ul) - usor de priceput si utilizat.







O viziune realista, intr-o mare masura, despre New Age... pentru cei curiosi :
http://www.ideiindialog.ro/articol_329/criza_constiintei_si_mentalitatea_new_age.html
Pe mine m-a influentat mult aceasta "noua" orientare si am fost de acord cu ea pana la punctul de trancedere a sinelui prin metode ocultiste cum ar fi: chanelling, vorbitul cu spiritele, etalare....
Orice are legatura si cu dezvoltarea materiala nu cred ca este in concordanta cu legile lui Dumnezeu. Noi trebuie sa ajungem la unitate prin metode conforme, care sa nu ne indeparteze de realitate intru totul si sa nu ne faca sa traim in alte lumi, de fapt, decat in cea in care suntem acum. Nu ne apucam sa vorbim cu spiritele oamenilor sau diferitelor lucruri, obiecte ca sa putem transcede sau ca sa putem deveni noi insine ci cautam metode clare, vizibile eventual sau rationale, logice in care sa putem vedea lumina realitatii nostre in care traim de fapt...