Jalal al-Din Muhammad Rumi

"Să fii aproape de Dumnezeu / nu înseamnă să urci sau să cobori
Să fii aproape de Dumnezeu / înseamnă să scapi din închisoarea existenţei."

"Iubirea / este izvorul vieţii care dăruieşte nemurirea. / Este ceea ce numim / Apa vieţii.
Vino în această apă / Mergi pe ea / Să vezi că fiecare strop / Este el însuşi întregul ocean."

"Ştii ce eşti? /Eşti un manuscris al unei scrisori divine, /Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta. /Priveşte în tine; /Tot ceea ce vrei să fii /Eşti."

"Nu fii trist / Tot ceea ce pierzi se va intoarce la tine intr-o alta forma."

"Binele si raul sunt amestecate / Daca nu le ai pe amandoua, locul tau nu este printre noi."

"Picatura cand se cearta cu oceanul e neghioaba si se umileste."

Jalal al-Din Muhammad Rumi - a fost unul din cei mai cunoscuţi mistici persani şi islamici, întemeietor al ordinului dervişilor mevleviţi. Limba maternă a lui Rumi a fost persana. Rumi, denumit "prinţul poeţilor sufi", a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul şi artistul. În întreaga lui creaţie el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuşi.
Rumi, ca şi alţi sufiţi, descrie în opera sa treptele pe care le urcă îndrăgostitul sufit în căutarea lui Dumnezeu şi, în final, contopirea cu El.

Sufismul reprezintă începutul unei conduite exemplare şi sfâşitul unei purtări nedemne. Sufismul înseamnă să renunţi la toate bunurile tale şi să te consacri practicii spirituale. Sufismul înseamnă să îngenunchezi la uşa aproapelui tău, chiar dacă el îţi întoarce spatele. Sufismul este o stare în care condiţia umană obşnuită dispare. Sufismul înseamnă să trăieşti mereu întru Dumnezeu. Sufismul înseamnă să îţi încredinţezi sufletul lui Dumnezeu şi să te abandonezi în faţa voinţei Sale divine.

Fiecare individ îşi compune cântul propriei vieţi. Dacă el le face rău celorlalţi, aceasta aduce dizarmonia, iar în cântul vieţii lui apare un dezacord. Dacă el sporeşte în ceilalţi sentimentul de bucurie sau recunoştinţă, îl va adăuga şi propriei vieţi şi prin aceasta va deveni mai viu. Conştient sau nu, gândul său este schimbat în bine de bucuria sau recunoştinţa celorlalţi şi, ca urmare, puterea şi vitalitatea lui sporesc, iar cântul său creşte în armonie.

Adevăratul rai se află în om. Omul este mintea sa şi tot ceea ce ea conţine. Dacă în mintea lui este nefericire, omul va fi nefericit, dacă este bucurie, el va fi bucuros, dacă este succes, el va fi victorios, dacă apare ideea de eşec, el va cunoaşte înfrângerea. Cunoscând aceasta, cât de adevărată şi înţeleaptă apare vorba dervişilor care, stând pe ţărâna goală, în zdrenţe, se adresau unii altora: „O, rege al regilor, o împărat al împăraţilor!”. Mintea are putere creatoare: ea dă naştere tuturor lucrurilor. Nici un gând născut de minte, chiar şi pentru o singură clipă, nu se pierde.

Doar sufletul neştiutor, care îşi ignoră originea şi ţelul, se teme să părăsească sferele de care s-a ataşat. Doar cel care nu ştie ce se află dincolo se teme să părăsească pământul pe care îl atinge cu picioarele. Se tem peştii de adâncurile mării? Nu. Dar, pe lângă peşti, sunt şi oameni născuţi şi crescuţi pe uscat care obişnuiesc să înoate şi să se scufunde adânc în mare, aducând perlele la suprafaţă. Există oameni care sunt chiar mai fericiţi pe mare decât pe uscat; îndrăzneala lor este, pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu apa, uimitoare.