Jurnal intern

Perceptie si rezultat

Timpul - o perceptie greu sau imposibil de inteles. Cred ca modul de perceptie este extrem influentat de ceea ce stim, am invatat, ne-am educat sau am simtit pana la momentul respectiv. Ceea ce percepem e ceea ce vrem, de fapt, sa percepem, nu putem intelege mai mult decat stim decat daca incercam sa rupem bariera nedorintei de a trece dincolo de ceea ce stiam pana acum, fapt ce ne creaza siguranta, o idee de a fi bine infipti intr-o realitate in care cred toti - aceea de a putea fi considerati oameni normali. A incerca sa percepi lucruri si fapte intr-un alt mod decat cel obisnuit ne poate crea o imagine ciudata sau anormala in fata celorlalti, fapt de care ne este frica, iar frica nu este ceva placut pentru noi cei obisnuiti sau "normali". O frica se poate transforma intr-o fobie sau manie ceea ce ne face sa o evitam, sa o blocam si prea putini sunt cei care au curaj sa o infrunte.
Cum ar fi daca am sti ca nu exista timp? Poti, oare, sa te transpui in ideea de inexistenta a timpului, sa incerci sa crezi ca este doar o perceptie gresita a ta existenta lui? Ce ar insemna acest lucru pentru tine? Te-ai intrebat vreodata daca si/sau cum percepe timpul animalul tau sau floarea ta de-acasa sau pomul cel din fata casei? De ce, oare, se spune ca anii cainelui trebuie sa-i inmultim cu 7 sau 10 sau cat o fi pentru a sti exact ce varsta are?
Cred ca pentru a putea percepe altfel e nevoie de mai multa spiritualitate in viata omului. Noi punem foarte mare pret pe detaliile prezente in viata de zi cu zi care ne fac fericiti iar alteori tristi. Ideea e ca totul cum vine asa si trece. De ce n-am lua totul altfel decat il stiam pana acum? Poate ca binele si raul nu exista, exista doar fapte, lucruri, intamplari sau probleme ( precum cele matematice, de ex. ) care trebuiesc rezolvate. Daca n-am mai imparti intamplarile, faptele in bune si rele, am mai avea, oare, bucurii si tristeti? Eu cred ca bucurii am mai avea destule, iar tristeti din ce in ce mai putine.
Problema existentei timpului e grea, cel putin pentru mine. Cum as putea sa percep inexistenta timpului atata timp cat stiu prea bine ca ziua e o zi si dupa noapte vine o alta zi? Asta pentru mine inseamna timp. Atunci pot spune ca traiesc mai multe timpuri. Ceea ce e real, azi traiesc un timp, maine altul, iar ieri a fost altul. Asta ne duce cu gandul la un timp prezent, viitor si trecut. Oare in ce timp traiesc eu acum? Daca am amintiri profunde care imi alimenteaza viata de zi cu zi, pot spune ca traiesc in trecut....., in timpul trecut. Deci eu nu traiesc in prezent...... ci in trecut...., aproape ca pot spune ca eu nu traiesc. A trai nu inseamna, pur si simplu, a exista pe acest pamant. Bine, atunci ce inseamna a trai? Cum ar trebui sa traiesc? Dupa cum am pus intrebarea, as spune ca undeva in subconstientul meu exista o regula dupa care "trebuie" sa traiesc!? Regula asta poate fi chiar timpul, care, din punctul meu de vedere, cred ca ma limiteaza intr-un fel sau altul, spiritual vorbind.
Iubirea fata de sine, fata de altul, fata de orice si oricine chiar si oricum ma inalta. Simt ca nimic nu mai conteaza, cand reusesc sa fac asta, si totusi e important tot ce fac, cum si ce exprim si manifest. Iubirea, cred, e un mod de evolutie spirituala mult mai usor decat meditatii intregi si rugaciuni nesfarsite. E un mod constient de a atinge beatitudine constanta si mai putin riguroasa. Nu trebuie decat sa iubesti sau, macar, sa incerci o data sa iubesti caci iti vei dori pentru totdeauna aceasta stare. Spun ca este mai usor sa evoluezi prin iubire deoarece cred ca un obicei este mai usor de inlocuit daca-l faci constient decat inconstient. De ex. sa zicem ca esti nervos,-oasa, stresat, anxios mai tot timpul, cred ca e mai usor sa-ncerci sa iubesti, adica sa elimini constient acele stari de rau inlocuindu-le cu unele bune, frumoase decat sa incerci sa meditezi la stari pe care sau de care habar nu ai stiind ca vrei sa obtii anumite lucruri, stari dar nu stii exact de care......incercand sa obtii astfel stari, oarecum, inconstiente...
Va urma...