"Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gandit" - Buddha

marți, 11 decembrie 2007

Despre iertare si.....karma


A ierta însemnă a face din fiecare rană o urma pierduta, înseamnă să-i adunăm lângă noi pe toti cei de demult sau de aproape. Iertarea începe în inimă şi în gânduri, iertând îi vom arăta celuilalt că este iubit, că îl eliberăm de povara vinovăţiei care, macar acum, in pragul Sfintelor Sarbatori, ne va aduce liniste si stabilitate sufleteasca.
În faţa unei ofense, fie mă las purtat de judecarea celui care mă supără, de resentimente şi de autojustificare, fie mă ancorez în iertare deoarece este foarte important să spunem pe nume ofensei pe care am suferit-o, să numim ceea ce iertăm nefiind vorba de o naivitate, de scuzarea celui care ne-a rănit, ci de a-l iubi aşa cum este, de a-i da posibilitatea să-şi vadă greşeala şi vina, e vorba, de asemenea de a-l accepta aşa cum este. Numind rănile pe care le-am suferit trebuie să le dăm şi un sens, să le integrăm în istoria vieţii noastre, să le transformăm în ocazii de creştere spirituală. Să fim ca Domnul prin a Cărui „rană, noi toţi ne-am vindecat.”A ierta înseamnă să-i spui celuilalt că el e mai mult decât greşelile lui, mai mult chiar decât imaginea pe care şi-o poate face despre sine.
Asa cum invata Pitagora, noi dam nastere fara incetare viitorului nostru prin felul in care vointa noastra foloseste prezentul, astfel existand un mijloc de a deschide rapid poarta cerului nostru interior : acela de a sacrifica putin din egoismul nostru in favoarea unui pic din Universalitatea noastra.
In general, oamenii nu-si dau seama ca ura, chiar daca pare ea intemeiata, impotriva unui om sau a mai multora, incepe sa actioneze impotriva tuturor, ne urateste sufletele noastre si ale copiilor nostri, trebuie sa zambim si in interior nu doar in exterior. Astfel, inainte de a actiona trebuie sa gandim bine, deoarece fiecare ofensa adusa nemuririi noastre divine este o datorie pe care o contractam in mod liber fata de noi insine si pe care trebuie sa o platim prin suferintele unei viitoare intrupari. Atunci karma ne spune asa : daca cineva imi aduce o ofensa, el contracareaza cu mine o datorie morala a carei solutionare sunt libera sa o aman dupa bunul meu plac. El devine, prin actiunea sa, sclavul meu. Daca privesc ura actiunii sale si ma gandesc la razbunare, ma Egoizez si generez in mod voit raul care ma ucide spiritual. Dar daca Iert, ma universalizez, actionez in mod divin si distrug nu numai raul pe care eram sa-l fac, ci si raul pe care dusmanul meu l-a facut la randul sau; ajut pe masura mijloacelor mele la evolutia intregii umanitati facand atractive doua suflete care ramasesera, poate de secole, repulsive unul fata de celalalt, si care ar fi intarziat reintegrarea finala. Iertarea voluntara este, astfel, cea mai minunata metoda de chemare a Providentei ce ne-a fost revelata. De aici si importanta capitala a acestui cuvant Iertare din perspectiva crearii constiente de catre om a propriei sale nemuriri. Asadar, crearea pacatului sau a raului pentru noi insine, reprezinta cheia intruparii noastre in lumea carnii sau in lumea ispitei.
Viata noastra egoista se afla in noi, dar viata noastra morala se afla in altii. Deci numai actionand in beneficiul altora vom putea evolua, in timp ce, actionand doar in propriul nostru interes suntem sortiti involutiei, intunecarii.
SARBATORI FERICITE SI UN SUFLET PLIN DE CALDURA! :))

marți, 20 noiembrie 2007

Gesturile care ne trădează...


Freud credea că oamenii nu pot să-şi ascundă prea mult timp stările interioare de alte persoane spunand ca : „Oricine are ochi să vadă şi urechi să audă se poate convinge singur că nici un muritor nu poate păstra un secret. Dacă buzele lui tac, vorbeşte cu degetele, mesajele trădătoare ies prin toţi porii lui."
În contactele noastre zilnice, încercăm constant să proiectăm o anumită imagine despre noi, precum şi partenerii noştri procedează la fel. In timp ce aceştia încearcă să descopere ce gândim noi cu adevărat, noi facem acelaşi lucru, dar gestul în sine nu aduce prea multe informaţii cat modul in care este facut, in anumite situatii, cum ar fi o strangere de mana, o imbratisare sau un simplu sarut, astfel in alte situatii se intampla tocmai invers, de ex. in timpul unei conversatii. Gesturile, care ne intereseaza sunt mai ales intalnite în situaţiile în care o persoana încearcă să ascundă ceea ce gândeşte, astfel când oamenii mint sau sunt anxioşi, semnalele care îi trădează şi le arată adevăratele sentimente sunt deseori extrem de mici şi au o durată foarte scurtă. Când ne ascundem gândurile sau când în mintea noastră apare o imagine foarte puternică, uneori aceasta se vede pe faţa sau în mişcările noastre. Gesturile tradatoare pot apărea în orice zonă din corp, dar un gest aparut pe faţă, indică existenţa unei stări conflictuale, in general. De obicei, gesturile care ne scapa indică emoţiile pe care am dori să le ascundem ca de exemplu frica, tristeţea, surpriza şi dezgustul, dar pentru că apar şi dispar foarte repede, majoritatea acestor gesturi minore trec neobservate. De ex. gestul involuntar de a şterge ochii se prezinta ca o miscare fara importanta de a sterge un fir de praf de sub ochi, dar realitatea neprezinta o persoana trista, când cineva minte, de multe ori simte nevoia inconştientă de a nu spune ceva care ar putea să îl trădeze şi reacţionează la acest impuls atingându-şi buzele ,aşezând un deget în aşa fel încât să păzească gura sau scarpinandu-se dupa ureche, atingandu-si nasul, muta privirea in alta parte, de obicei spre stanga, are o atitudine defensiva, isi ascunde palmele. De obicei, gestul aratarii palmelor tradeaza o persoana sincera, dar, totusi, doar printr-un singur gest nu putem cataloga o persoana, iar inroşirea feţei, transpiraţia, dilatarea pupilei, de exemplu, se află în afara controlului conştient insemnand ca persoana nu poate juca teatru..... In general, persoanele care stau cu picioarele si bratele incrucisate sunt interiorizate si nu doresc sa se deschida la comunicare ( asta cu conditia sa nu le fie frig ), mâinile împreunate în faţă este o postură defensivă şi este deseori folosită de oamenii care se simt social sau sexual nesiguri, cei care-si tin mainile pe cap, se lasa pe spate in scaun si se uita de sus au o atitudine superioara si spun, nonverbal, ca ei sunt cu mult mai destepti ca tine. Persoanele care-si tin mainile la spate isi arata indisponibilitatea de a vorbi preferand sa asculte ceea ce i se spune. Cand o persoana bate din picior sau din degete pe masa inseamna ca este nerabdatoare, iar persoanele care-si rod unghiile sunt persoane anxioase sau care-si fac griji aproape din orice, dar acestea pot fi stari de moment sau de lunga durata.

Ochii mari sau persoanele care au obiceiul sa-si mareasca ochii ( aprox. ca atunci cand ne miram ) denota o oarecare sensibilitate, vulnerabilitate - precum si inclinarea capului insotita de un zambet inocent cerand protectie din partea semenilor. Zambetul cu gura intredeschisa se numeste zambet sincer, iar cel cu buzele inchise poate denota ca persoana are ceva de ascuns precum si atunci cand persoana zambeste uitandu-se in alta parte care denota evitare sau o oarecare neconcordanta in cele auzite.

Va urma .......................

marți, 13 noiembrie 2007

buddha bar




music relax

luni, 12 noiembrie 2007

Curajul de a fi tu insuti!

Einstein spunea „Puţini oameni sunt capabili să exprime cu cumpătare păreri care să nu fie influenţate de prejudecăţile mediului lor social.Cei mai mulţi oameni nici măcar nu sunt în stare să formuleze asemenea păreri". Aprecierea pe care o facem nu este a noastră personal ci e a altora ... şi nici măcar nu conştientizăm acest fapt, spunea un renumit psiholog. Curajul de a fi tu însuţi NU înseamnă a face acte de eroism, să îţi pui viaţa în pericol ci înseamnă să înveţi să te respecţi, adică să te apropii cît mai mult de ceea ce eşti, înseamnă să faci în aşa fel încât să nu existe diferenţe între ceea ce spui şi ceea ce simţi, între ceea ce faci şi ceea ce gândesti. Altfel spus, să existe un acord total cu tine însuţi. Cred că această dorinţă există undeva în adâncul fiecaruia. Aproape orice lucru din viata noastră poate avea, in functie de anumite contexte, atât parti bune, pline de lumină cât si părţi mai umbrite. Adevarul sta ascuns, iar cel mai greu lucru când căutăm adevărul este faptul că îl găsim. A avea curaj de a fi tu însuţi înseamnă a-ţi asuma riscul de a te afirma.A avea curajul de a fi tu însuţi înseamnă riscul de a afirma că ai convingeri diferite de ale celuilalt, să-ţi asumi riscul de a fi respins de cei dragi, de a fi marginalizat. A încerca să fii de acord cu toată lumea inseamna a trai într-un adevărat conflict, un conflict al tau si numai al tau. Permite-ti curatenie si eliberare caci aceasta iti va aduce energie, energie si putere de a merge mai departe impacat si eliberat. Comunicarea adevarata este cea sincera, confruntatoare si nu infruntatoare fiind un excelent medicament impotriva violentei care te macina interior. Pentru a comunica bine vom renunta la expresia imaginară care ne face să anticipăm faptul că celălalt ne judecă, crede că suntem proşti sau nebuni, nesimţiţi sau neruşinaţi. Astfel pentru a comunica bine presupune, cred eu, a te cunoaste pe tine insuti, inseamna a te dezvolta, iar cu cat te dezvolti mai mult cu atat ajungi sa te iubesti si sa te respecti mai mult. Ceea ce este divin se afla in noi ( aici si acum ) si nu in ceruri ( atunci si acolo, in ceea ce va fi sau va veni ). Schimbarea devine eficienta mai ales datorita faptului ca dacă faci mereu acelaşi lucru vei avea întotdeauna acelaşi rezultat. Drumurile spre propria împlinire sunt multe, dar fiecare va ajunge unde va putea să ajungă, ţinând cont de încrederea în sine si resursele proprii. Omul este singurul care se opune etapelor unui proces natural de schimbare prin credintele limitative care ne-au fost induse prin educatie sau pe care ni le-am format singuri de-a lungul anilor,doar renuntand la modelele de comportament care ne aduc deservicii, la unele moduri gresite de a percepe lumea din jur ne putem indrepta inspre schimbare, evolutie si adevar. Indiferent pe unde am fost sau prin ce am trecut, suntem capabili de a ne reinventa pe noi insine, iarăşi şi iarăşi. Cred că nu trebuie să rămânem înţepeniţi în tipare vechi sau în comportamente vechi. Putem să ne schimbăm prietenii sau profesia., ori de câte ori este necesar, până ce ajungem în acel loc care ne exprimă si ne identifica. Tot ceea ce urâm, căruia îi opunem rezistenţă, sau ce nu ne asumăm în privinţa noastră înşine, capătă viaţă proprie ajutandu-ne sa devenim subiectivi in privinta autoevaluarii personale. Când închidem undeva acele părţi din noi înşine care nu ne plac, fără să ştim, sigilăm comorile noastre cele mai preţioase. Ele sunt ascunse acolo unde ne-am aştepta cel mai puţin să le găsim, sunt ascunse în întuneric, iar in anumite circumstante orice lucru sau gând poate deveni un obstacol de trecut.
Cuvantul este cea mai importanta comoara pe care o avem, el ne poate ajuta sa cream ceea ce ne dorim in aceasta viata.

marți, 6 noiembrie 2007

Testul culorilor Luscher

De aici il puteti downloada : http://www.angelfire.com/home/florinleon/prog_jt.htm
Alte teste psihologice gasesti la : http://www.psihoteste.ro/

Cateva poze "psihologice" - uita-te atent(a)..........




............si spune-ti parerea :)

Cateva poze "psihologice" - uita-te atent(a)..........







............si spune-ti parerea :)

Superstitia!!!

A crede sau nu in superstitie.........?
Superstitia, desi e o credinta primitiva de intalneste si in ziua de azi si inseamna sa crezi in miracole, vraji, spirite bune sau rele. De cate ori ati reactionat cand stiati ca.......azi e vineri 13???!!!
Credinta religioasa respinge superstitia sustinand ca falsifica adevarul desi pe unele site-uri religioase gasesti explicatii si exemple legate de superstitii.
Se zice ca daca esti semn de Apa (Rac, Scorpion, Pesti) nu trebuie sa porti argint la tine in zilele impare ale saptamanii - aduce ghinion.
Celtii credeau ca pisicile sunt reincarnarea persoanleor decedate si daca omorau o pisica, chiar si accidental, isi aduceau asupra un ghinion foarte mare; de asemenea, daca din neatentie calcai o pisica pe coada, urma sa ai ghinion.
In contradictie cu recomandarile feng-shui......se spune ca daca patul este plasat catre nord e semn ca persoana care doarme in el va avea o viata scurta, iar daca este spre sud inseamna viata lunga.
..........................................................
Totusi, daca luam vorba "nimic nu e intamplator" ........... oare sa aiba caracter real aceste superstitii??!!

luni, 5 noiembrie 2007

Despre autosugestie

Fiecare dintre noi am fost în situaţia în care ne-am influenţat sau chiar ne-am schimbat părerea, decizia, comportamentul la un moment dat, în urma acestui fenomen. Ceea ce este definitoriu pentru autosugestie, este faptul că ea apelează la imaginaţia noastră si nu la voinţă rezultand astfel ca forta imaginaţiei domina forta voinţei. Deşi vrem să credem un anumit lucru, în situaţia dată ne vom comporta conform cu ceea ce ne dictează imaginaţia. De ex., dacă suntem sensibili la o autosugestie legată de încrederea în sine, cum că în anumite situaţii ne intimidăm, atunci când vom fi în situaţia dată, chiar vom simţi o anumită inhibare şi dificultate de a ne purta firesc şi aceasta chiar in condiţiile în care
situaţia nu mai prezintă factorul care să ne inhibe – de ex. o persoană. În acest caz, autosugestia: - eu mă pierd intr-o anumita situatie – a funcţionat, deşi am vrut să ne comportăm firesc.
Autosugestiile ajung să fie inconştiente, prin repetare timp îndelungat, mai ales în perioada de formare a personalităţii. Fiind inconştiente, sunt investite cu puterea specifică a inconştientului, ceea ce explică impactul aproape incontrolabil pe care-l au. Aceste autosugestii devin stimuli personali cu semnificaţie, verbali sau obiectuali, care simţim că ne definesc în amod automat, fără să mai supunem aceasta unei analize logice. Autosugestia trebuie sa fie simpla, scurta si, binenteles, pozitiva folosita la prezent ( ex. : Sunt foarte isteata sau sunt sanatoasa, am incredere in mine, etc ). Autosugestia poate lua si alte drumuri, astfel

incat in cazul tratamentelor medicamentoase, şi psihicul joacă un rol important în tratarea bolilor. În cazul pacienţilor optimişti, care au încredere în medicul lor şi în medicamentele prescrise, tratamentul va fi mult mai eficient. Potrivit studiilor, la pacienţii pesimişti pastilele îşi fac efectul mai greu. Cercetătorii au dovedit toate acestea pornind de la „efectul placebo”. Acest efect este atribuit autosugestiei. „Placebo” reprezintă o substanţă fără efecte farmacologice asupra bolii pentru care este prescrisă, dar despre care pacientul ştie că îi este administrată ca tratament al bolii de care suferă. Studiile au demonstrat faptul că „placebo” poate ameliora, pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, simptomele unor afecţiuni, precum artrită, ulcer, cefalee, hipertensiune arterială. În acelaşi timp, studiile au arătat faptul că „aproape o treime dintre pacienţii cu anumite boli a avut o reacţie favorabilă, pe diferite perioade de timp, la administrarea pastilelor placebo”.
Cateva sfaturi pentru construirea unei sugestii eficiente :
- stabileste cu claritate obiectivul pe care doresti sa il realizezi, acesta trebuie sa fie formulat cat mai concret sa nu contina negatii si sa sa fie definit in spatiu si timp
- fa o lista si completeaz-o cu fraze scurte care pot sugera cel mai bine realizarea obiectivului tau
- creaza un mesaj simplu care nu trebuie sa depaseasca maxim 4-5 randuri
- invata sa te relaxezi si dupa ce obtii o astfel de stare repeta acest mesaj creat anterior
- cu cat il repeti mai mult cu atat mai bine insa nu trebuie sa te fortezi peste o anumita limita si repeta mesaju de atatea ori cat o poti face cu placere si opreste-te atunci cand inconstientul incepe sa dea primele semne de refuz (nu mai ai stare, mintea fuge in alta parte....)
- este de preferat sa faci asta la o anumita ora ( dimineata sau seara inainte de culcare ), pentru ca inconstientul isi construieste un set de asteptari si astfel devine mai receptiv.

Grafologia

Scrisul tau te poate da de gol !!! Dintr-o analiza grafologica se pot obtine aproximativ 400 de trasaturi de personalitate ( asta pentru un specializat ), dar cu o scurta privire aruncata chiar si de un amator se va putea distinge in jur de 100 de trasaturi de personalitate.
Daca scrii repede si inegal ca inaltime, faci cozile lungi la litere inseamna ca gandesti mult si cu pasiune, dar daca scrisul tau mai este si spatios si ferm inseamna ca esti ambitios.Atunci cand vedem la o persoana un scris egal si cu margini egale si indesat oarecum il vom cataloga ca fiind un tip prvazator si econom, iar un avar va lasa foarte putin loc intre randuri, alineatele foarte stramte iar scrisul pare a fi inghesuit. Cand scrisul este egal, literele bine formate si inchise cu alineate respectate, bine definite, scris care da impresia de frumos, lizibil, aproape "pictat" inseamna ca insul este foarte pedant, minutios, atent la detalii si estet. Cei care au tendinta de a micsora literele, mai ales majusculele sunt lacomi. Pe cei sensibili si amabili, buni, ii intalnim la cei cu scrisul rotunjit si usor inclinat, iar scrierea unghiulara ii arata pe cei insensibili, egoisti. Scrisul se inclinat spre stanga ii sugereaza pe cei introvertiti si pe curajosi, cel inclinat spre dreapta - pe cei extrovertiti, iar scrisul drept ii descopera pe individualisti, chiar singuratici in unele cazuri, iar daca scrisul este ferm dovedeste insensibilitate. Cei care prefera scrisul cu linii excesive si litere cu marime, i-ul este evidentiat si marit sunt foarte entuziasti. Scrisul urcand in pagina arata increderea in viitor, cel drept, linear arata constanta in gandire, conservatorism, iar cel care coboara denota pesimismori negativism ( aceste ultime trasaturi nu sunt neaparat definitorii, ele se pot modifica in functie de starea persoanei ).Felul cum te semnezi are un impact enorm asupra ta. Daca semnatura ta este ascendenta si o subliniezi inseamna ca esti foarte ambitios, iar daca te semnezi mereu înclinat în sus garantează că priveşti mereu spre viitor. Cei care îşi semnează numele drept trăiesc foarte mult în prezent, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, dar semnătura înclinată uşor în sus sugerează o abordare mai strategică. Semnătura înclinată în jos sugerează că priveşti înapoi tot timpul şi că trăieşti în trecut.
Daca incepi mereu semnătura cu o linie apăsată în sus şi o termini cu o linie apăsată în sus inseamna că şansele tale vor avea mereu o tendinţă ascendentă. Acest lucru este important în special dacă îţi conduci propria afacere sau daca ai o functie de conducere, iar daca iti inchei semnătura cu o linie descendentă ai putine sanse de a avansa sau sansele sunt mici in a avea afaceri super profitabile. Conteaza foarte mult cate linii ai in semnatura spunandu-se ca un anumit numar de linii iti poate aduce mult noroc. Daca scrii linia la t şi pui punctul pe i inseamna ca esti capabil sa desfasori proiecte de avengura, iar daca literele nu sunt bine formate (o, a, g....) inseamna ca esti risipitor.Daca semnatura ta este incercuita de jur imprejur inseamna ca iti e greu sa te faci respectat si iti este greu sa te impui fiind usor instabil, nehotarat.

Va urma.................

Despre culori..........

Se spune ca, de fapt, nu exista culori, asa cum le percepem noi; exista numai unde de lumina. Atunci cand privim un obiect vedem lumina care reflectata de acesta pentru ca ochiul uman poate distinge intre sute de unde, iar astfel avem posibilitatea de a vedea lumea in culori. De exemplu, un trandafir rosu, cata frumusete...., pentru persoanele importante, se desfasoara covoare rosii desi in alt context simbolizeaza iubirea, pasiunea, iar culoarea regilor era purpuriu.
In unele culturi se credea ca anumite culori aveau puteri energizante sau vindecatoare. Astfel, se spune ca o sufragerie vopsita in negru va face masa mai placuta, iar rosul nu este indicat pentru bucatarie, deoarece acolo va induce nervozitate precum si vopsirea camerei intr-un galben puternic va excita prea mult creierul copilului sau adultului. In schimb verdele induce relaxarea, calmeaza, vitalitate ajutandu-i mai ales pe copii. Verdele simboliza fertilitatea in cultura celta, iar pentru egipteni era o culoare sacra reprezentand speranta, revenirea la viata, primavara, iar in practicile oculte simbolizeaza banii astfel doar prin aprinderea unei lumanari verzi si spunand rugaciuni la miezul noptii vei atrage banii in casa ta. Albastru va face o persoana mai atenta la trecerea timpului, si astfel, de exemplu , vor petrece mai putin timp mancand. Spitalele folosesc verde si albastru, chiar si purpuriu pentru a ajuta la calmarea pacientilor. Pentru persoanele care adorm mai greu, se recomanda culori ca roz pal, verde , albastru si rosu pal.
Culoarea este reprezentata altfel, in societatea de azi variind in functie de loc, timp si conditii politice religioase.

Încă din antichitate, oamenii au sesizat efectele culorilor şi au încercat să vindece bolile cu ajutorul lor. Culoarea era folosită nu numai în scopul de a vindeca, ci şi de a stimula mentalul şi de a creşte forţa vitală. Pe lângă culori, medicina egipteană, de exemplu, avea ca procedee de refacere şi utilizarea muzicii şi a aromelor. Mai târziu s-a constatat că şi eficacitatea unor medicamente poate fi sporită dacă se proiectează asupra corpului uman o lumină colorată - cromoterapie. Chiar dacă afecţiunile cronice sau cele grave nu pot fi vindecate prin intermediul unei culori, cromoterapia reprezintă un ajutor preţios. Ea temperează aspectele agresive ale bolii şi ajută pacientul să o tolereze mai uşor.În Feng Shui toate culorile sunt Yin sau Yang. Astfel, roşu, portocaliu, galben, negru sunt culori Yang, iar verde, albastru şi alb sunt Yin. În cazul violetului, dacă predomină roşul este Yang, iar dacă predomină albastrul este Yin. De asemenea, fiecare culoare corespunde unuia dintre cele cinci elemente, folosirea unei anumite culori întărind elementul personal. De aceea, pentru a trăi într-un mediu echilibrat, ideal este să folosim culorile ţinând cont de aceste aspecte în proporţii egale. În amenajarea unei case sau în alegerea vestimentaţiei, este bine ca fiacare să cunoască semnificaţiile generale ale culorilor, pentru a le putea alege pe cele mai potrivite. O utilizare echilibrată a acestora, în concordanţă cu activitatea ce se desfăşoară într-un anumit spaţiu îmbunătăţeşte Feng Shui-ul prin crearea armoniei. Arta Feng Shui cunoaşte valoarea energiei înmagazinate în culori şi senzaţiile pe care le creează şi foloseşte acest lucru în folosul oamenilor. Cercetătorii sunt de părere că oamenii resimt efectele vibraţiilor culorilor asupra mecanismului lor biologic. Culoarea echilibrează energia Qi dintr-un anumit spaţiu, poate crea intimitate sau poate „schimba“ dimensiunea unui spaţiu. Într-o casă, se poate crea un Feng Shui adecvat şi utilizând doar culorile. Persoanelor caracterizate de elementul pământ li se potriveşte roşu, deoarece focul se asociază bine cu pământul. Pentru că lemnul distruge pământul, trebuie să evitaţi culoarea acestuia, adică verde. Şi metalul epuizează pământul, deci trebuie să evitaţi pe cât posibil albul şi auriul. Pentru persoanele caracterizate de elementul metal, cele mai potrivite culori sunt bejul, portocaliul şi maronul, culorile pământului care se asociază bine cu metalul. Culorile de evitat sunt roşul, pentru că focul distruge metalul, albastrul şi negrul, deoarece apa epuizează metalul. Persoanele caracterizate de elementul apă trebuie să folosească negrul şi albastrul şi să evite portocaliul şi verdele (pământul distruge apa, iar lemnul o epuizează). Persoanelor caracterizate de elementul lemn li se potrivesc negrul şi nuan- ţele de albastru. Trebuie să evite roşul, albul şi auriul. Pentru cei caracterizaţi de elementul foc, verdele este culoarea potrivită, deoarece cu focul este asociat lemnul. Aceştia trebuie să folosească cât mai puţin culori precum galben, negru sau albastru.
Rosul este culoarea pe care ochiul nostru o percepe cel mai repede. Este foarte yang, puternica, stimuleaza fluxul chi-ului, creste ritmul cardiac. Reprezinta pasiunea, focul, energia vibranta, sangele, sexualitatea, afectivitatea, forta creativa, furia, mania, razboiul, pericolul, desfraul, curajul, sacrificiul. Trebuie folosita cu atentie, mai mult ca accente de culoare. In cantitate mare poate da nastere unor stari de nervozitate, anxietate. Trebuie folosita cu precautie acolo unde locuiesc persoane labile emotional sau colerice sau in spatiile destinate linistei si odihnei. Este culoarea prosperitatii, dar si a dragostei.
Portocaliul este mai bland ca rosul, dar tot stimulant, revigorant. Simbolizeaza sanatatea, entuziasmul, optimismul, vitalitatea. Se coreleaza cu increderea, creativitatea, curajul. Este un bun antidepresiv si stimuleaza pofta de mancare. Este potrivit pentru salon, living, hol sau pentru zona sudica a locuintei. La birou trebuie folosit in cantitati foarte mici, deoarece incita la distractie.
Rozul este culoarea romantismului, a tandretii, a dragostei. Este legat de sensibilitate, de calm, intelegere, armonie, buna dispozitie, relaxare. Poate sa vindece anumite boli daca e intr-o nuanta calda, dar nu se recomanda persoanelor foarte temperamentale. Este foarte potrivit pentru dormitoare, mai ales cand se urmareste crearea unei atmosfere romantice, sau pentru anumite zone din living, dar nu si pentru birouri deoarece reduce dinamismul.
Albastrul simbolizeaza energia apei. Se asociaza cu adevarul, sinceritatea, intelepciunea, inspiratia si creativitatea. Se coreleaza cu linistea, avand un efect aproape sedativ, cu introspectia, serenitatea, contemplarea, singuratatea, raceala si seriozitatea. Se poate folosi in salile de asteptare, la birou, in camerele de studiu, in baie, in zonele cu climat calduros intr-un loc unde vrem sa meditam sau sa ne odihnim. Este usor prea yin pentru un cuplu care vrea sa pastreze pasiunea.
Purpuriul sau violetul tin de spiritualitate si demnitate, autoritate si maiestuozitate, de lux si prosperitate. Favorizeaza introspectia si starile meditative si nu e indicat sa-l folositi ca si culoare generala.
Maroul si bejul sunt culori ale pamantului. Reprezinta stabilitatea, siguranta, fidelitatea. Maroul poate fi folosit de cei care au atentia prea imprastiata sau volatila, dar in exces poate deveni restrictiv si constrangator. Bejul in nuantele sale calde sau reci induce o stare de relaxare, dar si de plictiseala.
Albul este culoarea vietii, dar si a mortii, a totalitatii, dar si a puritatii. Este speciala si spirituala. Este o culoare foarte activa si se recomanda a se folosi impreuna cu alte tonuri pentru a nu deveni excesiv de stimulativa, aduce senzatia de curatenie si racoare.
Galbenul este culoarea veseliei, a bucuriei, a fericirii si creativitatii. Este energizant, stimulativ, aducand cu sine optimism, claritate in idei, inteligenta. Alunga depresia si anxietatea. Este recomandat persoanelor mai lenese, mai lipsite de energie precum si varstnicilor.
Verdele corespunde energiei lemnului. Simbolizeaza cresterea, vindecarea, expansiunea, reintinerirea, abundenta, prosperitatea, pacea, veselia, intelegerea, armonia. Se foloseste pentru calmarea stresului si a problemelor emotionale. Pentru persoanele care au nevoie de stimulare, prea mult verde devine enervant, apasator.
Griul este asociat sobrietatii, seriozitatii, respectului.
Negrul simbolizeaza, ca si albastrul, apa. Reprezinta, de fapt, absenta culorii. Este legat de profunzime, mister, negativism, tristete adanca, ura profunda, independenta, stare proasta de spirit, magie, dar si de putere, stabilitate si chiar protectie. In cantitati mici faciliteaza introspectia, dar in exces devine deprimant.