Despre iertare si.....karma

A ierta însemnă a face din fiecare rană o urma pierduta, înseamnă să-i adunăm lângă noi pe toti cei de demult sau de aproape. Iertarea începe în inimă şi în gânduri, iertând îi vom arăta celuilalt că este iubit, că îl eliberăm de povara vinovăţiei care, macar acum, in pragul Sfintelor Sarbatori, ne va aduce liniste si stabilitate sufleteasca.
În faţa unei ofense, fie mă las purtat de judecarea celui care mă supără, de resentimente şi de autojustificare, fie mă ancorez în iertare deoarece este foarte important să spunem pe nume ofensei pe care am suferit-o, să numim ceea ce iertăm nefiind vorba de o naivitate, de scuzarea celui care ne-a rănit, ci de a-l iubi aşa cum este, de a-i da posibilitatea să-şi vadă greşeala şi vina, e vorba, de asemenea de a-l accepta aşa cum este. Numind rănile pe care le-am suferit trebuie să le dăm şi un sens, să le integrăm în istoria vieţii noastre, să le transformăm în ocazii de creştere spirituală. Să fim ca Domnul prin a Cărui „rană, noi toţi ne-am vindecat.”A ierta înseamnă să-i spui celuilalt că el e mai mult decât greşelile lui, mai mult chiar decât imaginea pe care şi-o poate face despre sine.
Asa cum invata Pitagora, noi dam nastere fara incetare viitorului nostru prin felul in care vointa noastra foloseste prezentul, astfel existand un mijloc de a deschide rapid poarta cerului nostru interior : acela de a sacrifica putin din egoismul nostru in favoarea unui pic din Universalitatea noastra. In general, oamenii nu-si dau seama ca ura, chiar daca pare ea intemeiata, impotriva unui om sau a mai multora, incepe sa actioneze impotriva tuturor, ne urateste sufletele noastre si ale copiilor nostri, trebuie sa zambim si in interior nu doar in exterior. Astfel, inainte de a actiona trebuie sa gandim bine, deoarece fiecare ofensa adusa nemuririi noastre divine este o datorie pe care o contractam in mod liber fata de noi insine si pe care trebuie sa o platim prin suferintele unei viitoare intrupari. Atunci karma ne spune asa : daca cineva imi aduce o ofensa, el contracareaza cu mine o datorie morala a carei solutionare sunt libera sa o aman dupa bunul meu plac. El devine, prin actiunea sa, sclavul meu. Daca privesc ura actiunii sale si ma gandesc la razbunare, ma Egoizez si generez in mod voit raul care ma ucide spiritual. Dar daca Iert, ma universalizez, actionez in mod divin si distrug nu numai raul pe care eram sa-l fac, ci si raul pe care dusmanul meu l-a facut la randul sau; ajut pe masura mijloacelor mele la evolutia intregii umanitati facand atractive doua suflete care ramasesera, poate de secole, repulsive unul fata de celalalt, si care ar fi intarziat reintegrarea finala. Iertarea voluntara este, astfel, cea mai minunata metoda de chemare a Providentei ce ne-a fost revelata. De aici si importanta capitala a acestui cuvant Iertare din perspectiva crearii constiente de catre om a propriei sale nemuriri. Asadar, crearea pacatului sau a raului pentru noi insine, reprezinta cheia intruparii noastre in lumea carnii sau in lumea ispitei.
Viata noastra egoista se afla in noi, dar viata noastra morala se afla in altii. Deci numai actionand in beneficiul altora vom putea evolua, in timp ce, actionand doar in propriul nostru interes suntem sortiti involutiei, intunecarii.
SARBATORI FERICITE SI UN SUFLET PLIN DE CALDURA! :))