Freud credea că oamenii nu pot să-şi ascundă prea mult timp stările interioare de alte persoane spunand ca : „Oricine are ochi să vadă şi urechi să audă se poate convinge singur că nici un muritor nu poate păstra un secret. Dacă buzele lui tac, vorbeşte cu degetele, mesajele trădătoare ies prin toţi porii lui."
În contactele noastre zilnice, încercăm constant să proiectăm o anumită imagine despre noi, precum şi partenerii noştri procedează la fel. In timp ce aceştia încearcă să descopere ce gândim noi cu adevărat, noi facem acelaşi lucru, dar gestul în sine nu aduce prea multe informaţii cat modul in care este facut, in anumite situatii, cum ar fi o strangere de mana, o imbratisare sau un simplu sarut, astfel in alte situatii se intampla tocmai invers, de ex. in timpul unei conversatii. Gesturile, care ne intereseaza sunt mai ales intalnite în situaţiile în care o persoana încearcă să ascundă ceea ce gândeşte, astfel când oamenii mint sau sunt anxioşi, semnalele care îi trădează şi le arată adevăratele sentimente sunt deseori extrem de mici şi au o durată foarte scurtă. Când ne ascundem gândurile sau când în mintea noastră apare o imagine foarte puternică, uneori aceasta se vede pe faţa sau în mişcările noastre. Gesturile tradatoare pot apărea în orice zonă din corp, dar un gest aparut pe faţă, indică existenţa unei stări conflictuale, in general. De obicei, gesturile care ne scapa indică emoţiile pe care am dori să le ascundem ca de exemplu frica, tristeţea, surpriza şi dezgustul, dar pentru că apar şi dispar foarte repede, majoritatea acestor gesturi minore trec neobservate. De ex. gestul involuntar de a şterge ochii se prezinta ca o miscare fara importanta de a sterge un fir de praf de sub ochi, dar realitatea neprezinta o persoana trista, când cineva minte, de multe ori simte nevoia inconştientă de a nu spune ceva care ar putea să îl trădeze şi reacţionează la acest impuls atingându-şi buzele ,aşezând un deget în aşa fel încât să păzească gura sau scarpinandu-se dupa ureche, atingandu-si nasul, muta privirea in alta parte, de obicei spre stanga, are o atitudine defensiva, isi ascunde palmele. De obicei, gestul aratarii palmelor tradeaza o persoana sincera, dar, totusi, doar printr-un singur gest nu putem cataloga o persoana, iar inroşirea feţei, transpiraţia, dilatarea pupilei, de exemplu, se află în afara controlului conştient insemnand ca persoana nu poate juca teatru..... In general, persoanele care stau cu picioarele si bratele incrucisate sunt interiorizate si nu doresc sa se deschida la comunicare ( asta cu conditia sa nu le fie frig ), mâinile împreunate în faţă este o postură defensivă şi este deseori folosită de oamenii care se simt social sau sexual nesiguri, cei care-si tin mainile pe cap, se lasa pe spate in scaun si se uita de sus au o atitudine superioara si spun, nonverbal, ca ei sunt cu mult mai destepti ca tine. Persoanele care-si tin mainile la spate isi arata indisponibilitatea de a vorbi preferand sa asculte ceea ce i se spune. Cand o persoana bate din picior sau din degete pe masa inseamna ca este nerabdatoare, iar persoanele care-si rod unghiile sunt persoane anxioase sau care-si fac griji aproape din orice, dar acestea pot fi stari de moment sau de lunga durata.
Ochii mari sau persoanele care au obiceiul sa-si mareasca ochii ( aprox. ca atunci cand ne miram ) denota o oarecare sensibilitate, vulnerabilitate - precum si inclinarea capului insotita de un zambet inocent cerand protectie din partea semenilor. Zambetul cu gura intredeschisa se numeste zambet sincer, iar cel cu buzele inchise poate denota ca persoana are ceva de ascuns precum si atunci cand persoana zambeste uitandu-se in alta parte care denota evitare sau o oarecare neconcordanta in cele auzite.
Va urma .......................
Ma basi!Smecher gest
RăspundețiȘtergereFrumos articol. Interesant :3
RăspundețiȘtergere