Cele trei porti

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.

- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.

Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:

SCHIMBĂ LUMEA.

Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.

Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete.

Şi dispăru.

Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi pe care stătea scris:

SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări.
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.

Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:

SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
- Aşa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.

Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris:

ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Prinţul se mira că n-a vazut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.

Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.

Prinţul zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:

ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.

Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.

Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.

Continuă drumul. Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTĂ LUMEA.

Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.
Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fara nici o condiţie.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!
Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.

Sursa : http://www.ozibuna.net

Vindecarea prin ganduri bune

"Să nu acceptaţi niciodată ca o durere sau un obstacol fizic să văameninţe bucuria de a trăi, trebuie să reacţionaţi! Chiar dacă sunteţi pe cale să vă pierdeţi vederea sau auzul, chiar dacă sunteţi parţial paralizaţi, conştientizaţi-vă toate capacităţile, toate posibilităţile pe care le mai aveţi încă şi datorită cărora puteţi în continuare să acţionaţi, să învăţaţi, să vă perfecţionaţi. Şi îndeosebi, vă rămân sentimentul şi gândul, care sunt cele mai mari forţe. Apelaţi la ele, fiindcă cultivând gândurile curate şi sentimentele generoase veţi crea în voi stări benefice ce vor contribui chiar la ameliorarea sănătăţii voastre fizice. Răul ia proporţiile pe care noi i le oferim. Dacă ne lăsăm pradă slăbiciunii, descurajării, îl întărim. Aţi văzut cum o găină îşi apără puii la apropierea unui câine? Ea se zbârleşte, îşi umflă penele, ia o atitudine ameninţătoare pentru a-l speria pe acesta. Procedaţi la fel şi cu răul: umflaţi-vă, arătaţi-i că sunteţi în stare să vă apăraţi, şi el va fi obligat să dea înapoi."
Omraam Mikhaël Aivanhov.
(Un extraordinar exemplu, in acest sens, este viata lui MILTON ERICKSON care a suferit de poliomelita, ...merita citit)

Sentimentele negative dăunează sănătăţii noastre. Dacă sufletul ne este bolnav, şi trupul va fi la fel. Bolile sunt doar semnale de alarmă pe care organismul nostru ni le transmite pentru a ne atenţiona că avem anumite emoţii sau gânduri negative pe care nu ar fi trebuit să le emitem către lumea înconjurătoare sau despre noi înşine. Din punct de vedere psiho­emoţio­nal, fiecare boală are o anumită semnificaţie, care este complet diferită de abordarea medicală obişnuită. Practic, în urma cercetărilor întreprinse în fizica cuantică s-a observat că o afecţiune la un organ ia naştere astfel: de fiecare dată când noi emitem un gând negativ, acesta transmite un anumit mesaj emoţional, o vi­braţie specifică şi care, asemenea undelor radio, se propagă în interior, către organul respectiv. Cu cât gân­dul este emis mai des şi cu o intensitate mai mare, cu atât vibraţia res­pectivă loveşte mai puternic orga­nul. În final, acolo începe să se defor­meze structura celulelor, luând naştere un chist, un nodul sau o tumoare. Aceasta înseamnă că orice sufe­rinţă sufletească, orice supărare mai puternică, orice judecată sau criti­că, resentiment, ură sau lipsă de ier­tare emise de noi pot agrava sta­rea sănătăţii noastre. Dacă sufletul nostru este bolnav, şi trupul nostru va fi la fel. Ce se întâmplă de regulă când descoperim că avem o boală? Ne simţim cumva nedreptăţiţi, ne supărăm chiar pe soartă şi, fără să vrem, nu înţelegem exact care este mesajul corpului nostru. Dacă l-am asculta, el ne-ar spune cât de negativ am gândit, cât de supăraţi am fost, cât de puţin ne-am putut ierta pentru că am greşit ceva sau cât de multe resentimente avem.
Vindecarea începe întotdeauna cu acceptarea a tot ceea ce este, inclusiv a bolii pe care, în ultimă instanţă, tot noi am creat-o fără să ne dăm seama şi cu rezolvarea conflictului care i-a dat naştere. De aceea, complet se pot vindeca doar cei care şi-au schimbat atitudinea faţă de ceea ce înainte înţelegeau greşit. Tratând doar corpul sau organul respectiv, se tratează doar efectul, nu şi cauza bolii. Iar cauza este întotdeauna prezentă în gândurile noastre. Bolile cele mai grave iau naştere în special atunci când persoana bolnavă a strâns multă ură sau resentimente puternice în interior, nu poate ierta sub nici o formă sau are sentimente negative acute (furie extremă, tristeţe, teamă). Emoţiile negative nu trebuie lăsate să se acumuleze timp îndelungat; este recomandat să ne eliberăm de tot balastul dăunător pe care îl purtăm cu noi. Pentru nimeni şi nimic nu merită să ne supărăm atât de mult, încât să ne îmbolnăvim, mai ales că percepţia noastră despre acel lucru sau persoană poate fi complet eronată.
Această abordare emoţională a bolilor ar putea părea cel puţin ciudată pentru mulţi şi este firesc să fie aşa, întrucât reprezintă o explicaţie care abia de câţiva ani a început să fie dovedită ştiinţific. Trăim însă într-o eră informaţională cu acces la forme de instruire fabuloase, precum internetul, aşa cum nu a mai fost niciodată posibil în istoria omenirii şi avem datoria de a ne autoeduca şi a nu respinge ideea că există şi alte modalităţi de tratament înainte de a alege să predăm armele în faţa bolii. Avem un singur trup, iar el merită toată atenţia şi dragostea noastră!
Despre "limbajul" bolilor am mai scris intr-un alt articol : http://psihologic.blogspot.com/search?updated-min=2008-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&updated-max=2009-01-01T00%3A00%3A00%2B02%3A00&max-results=8

Un pic de astro... si....

Pentru cei interesati sa cunoasca o mica parte din ei... sub forma astrologica :
http://eureka.cs.tuiasi.ro/~fleon/other/Astrologia_natala.swf
(e ok site-ul) - usor de priceput si utilizat.







O viziune realista, intr-o mare masura, despre New Age... pentru cei curiosi :
http://www.ideiindialog.ro/articol_329/criza_constiintei_si_mentalitatea_new_age.html
Pe mine m-a influentat mult aceasta "noua" orientare si am fost de acord cu ea pana la punctul de trancedere a sinelui prin metode ocultiste cum ar fi: chanelling, vorbitul cu spiritele, etalare....
Orice are legatura si cu dezvoltarea materiala nu cred ca este in concordanta cu legile lui Dumnezeu. Noi trebuie sa ajungem la unitate prin metode conforme, care sa nu ne indeparteze de realitate intru totul si sa nu ne faca sa traim in alte lumi, de fapt, decat in cea in care suntem acum. Nu ne apucam sa vorbim cu spiritele oamenilor sau diferitelor lucruri, obiecte ca sa putem transcede sau ca sa putem deveni noi insine ci cautam metode clare, vizibile eventual sau rationale, logice in care sa putem vedea lumina realitatii nostre in care traim de fapt...

Valoarea pozitiva a suferintei

Exista oameni care nu sufera? Care sa nu fi simtit niciodata durerea? Nu durerea data de o rana sau de o boala, nu durerea stomacului care isi cere drepturile sau durerea de a rabda de frig. Ci durerea aceea pe care nu o putem localiza in corpul nostru decat cel mult la nivelul pieptului, indiferent ca este vorba de o durere recunoscuta ca atare de toti - durerea de a pierde un copil sau un parinte, durerea de a fi umilit in public etc. - de o durere cunoscuta doar celor apropiati sau, cel mai adesea, de o durere pe care nici cel cu care impartim patul nu o cunoaste.

Exista oameni care sa nu fi simtit niciodata aceasta durere?

Probabil ca nu. Cum e insa posibil? Nu toti suntem parasiti de persoana iubita, nu tuturor ne moare cineva drag, nu toti gustam din umilinta de a nu fi recunoscuti ca oameni, nu toti ne imbolnavim de cancer si nu toti ne ratam visurile.

Si totusi, toti suferim. Ca si cum ar exista in noi un imbold spre suferinta, ca si cum am fi programati sa suferim si in drumul nostru prin viata nu facem decat sa cautam un bun motiv pentru a suferi. Ca si cum am avea nevoie sa suferim.

Daca nu avem ce manca, suferim de foame si ne inchipuim ca daca am fi satui, am fi cei mai fericiti oameni. Daca avem ce manca, suferim de frig si am putea crede ca o soba calda e tot ceea ce ne lipseste. Daca nu ne este frig, suferim ca nu suntem iubiti - ah, macar de am fi fost iubiti de parintii aceia nepriceputi sau macar de am avea langa noi un om care sa ne iubeasca asa cum suntem, sa ne accepte fara conditii si sa ne ofere totul fara sa ne ceara nimic. Daca suntem totusi iubiti, suferim ca nu ne reusesc planurile de realizare profesionala sau ca nu suntem recunoscuti in comunitatea noastra ca o persoana importanta, valoroasa, demna de respectul tuturor.

Si daca avem si asta?

Vom suferi atunci cand vom incepe sa pierdem ceva din toate acestea sau, daca nu, vom gasi cu siguranta un nou motiv de suferinta, chiar de-ar fi sa il cautam in adancul nostru printre cele mai insignifiante scame ale sufletului.

Si vom suferi din nou. Nu tot timpul, nu in permanenta, binenteles, dar din cand in cand… si atunci, dupa o perioada linistita, poate chiar fericita, vom suferi din nou, poate chiar cu voluptate.

De ce suferim?

Pentru ca ne lipseste ceva sau cineva? Pentru ca am ratat? Pentru ca soarta ni se impotriveste? Pentru ca intotdeauna vrem mai mult decat putem avea sau pentru ca purtam in noi pecetea pacatului originar? Exista suferinta a carei cauza este in afara noastra: dezastre naturale, accidente, oameni care ne fac rau, relatii care nu merg, boli incurabile care ne afecteaza viata noastra sau a celor dragi etc. Dupa cum exista si suferinta care vine din interiorul nostru: nu stim ce vrem, facem alegeri proaste, nu ne multumim cu ceea ce avem sau vrem ce nu se poate etc.

In primul caz suntem obligati sa ne confruntam cu o schimbare pe care nu ne-am dorit-o, in al doilea caz trebuie sa suportam consecintele indeciziilor noastre, alegerilor noastre, dorintelor noastre nesabuite. In ambele cazuri insa, stim ca asa cum a fost nu va mai fi, ca ceva s-a schimbat sau trebuie schimbat, fie ca ne convine sau nu.

De unde stim toate acestea? Pentru ca suferim.

Suferinta ne ajuta sa crestem, sa ne revizuim nevoile si dorintele, sa ne confruntam cu noi insine sau… sa pierdem totul.

Confruntarea cu suferinta imi aminteste, prin consecintele ei, de scena memorabila din filmul “Indiana Jones” in care eroul, aflat in cautarea Sfantului Graal, trebuie sa aleaga pocalul cel sfant dintre alte sute. Alegea bine, alegea Viata. Alegea prost, alegea Moartea.

Suferinta ne obliga sa facem o alegere similara. Ne obliga sa luam o decizie: viata sau moartea, cresterea sau stagnarea, trecerea la un stadiu superior al constiintei de sine sau regresul catre o forma mai primitiva de existenta. Suferinta ne obliga sa ne uitam acolo unde nu vrem sa vedem ca ceva nu e in regula cu noi sau cu lumea in care traim, caci suferinta nu o mai putem ignora asa cum am facut pana acum cu tot ceea ce nu ne-a convenit.

Psihologul Jean Piaget, care a revolutionat psihologia dezvoltarii copilului prin descoperirile sale, a descris procesul de adaptare al copilului, ca si al adultului, ca fiind compus din doua aspecte, aflate in permanenta confruntare: pe de o parte, asimilarea, adica tendinta de a percepe lumea si pe noi insine prin prisma a ceea ce stim deja, iar pe de alta parte, acomodarea, adica schimbarea modului de a vedea lumea pentru a face “loc” noilor experiente care nu se mai potrivesc cu ceea ce stiam inainte.

Dupa parerea mea, suferinta este expresia tensiunii dintre doua tendinte asemanatoare: aceea de a pastra ceea ce avem, ceea ce stim, ceea ce ne este deja familiar, in special referitor la noi insine, si tendinta de a ne schimba, de a creste, de a ne atinge potentialul nostru uman.

Nici una dintre cele doua forte nu este buna sau rea, utila sau inutila. Avem nevoie sa pastram ceea ce avem deja pentru a ramane noi insine, dupa cum avem sadita in noi si nevoia de a creste, de a ne dezvolta spiritual, sufleteste, ca oameni in deplinatatea cuvantului. Suferinta este tensiunea dintre cele doua nevoi. Sau, daca vreti, e cutremurul care reaseaza placile tectonice intr-o noua pozitie stabila.

Sa luam cateva exemple. Indragostitul parasit - sufera pentru ca este deziluzionat, dezamagit, obligat sa accepte ca iubirea lui a fost doar o himera, ca iubita lui a fost minunata doar in imaginatia lui de indragostit. Realitatea vine peste el ca un buldozer si il obliga, prin suferinta, sa revina cu picioarele pe pamant. Tanarul confruntat cu un esec profesional - sufera pentru ca a descoperit ca nu este atat de bun pe cat isi inchipuia sau a aflat ca nu e totul sa fii bun pentru a reusi, uneori succesul depinzand si de alte variabile pe care le ignorase pana atunci.
Sotul sau sotia indoliat(a) - sufera pentru ca a pierdut un om care devenise o parte din sine insusi/insasi si acum e obligat(a) sa invete a trai din nou de unul singur, cu un suflet schilodit si neimplinit. Parintele dezamagit de propriul copil - sufera pentru ca si-a pus in el niste sperante nerealiste, pentru ca a asteptat ceea ce nu putea veni si abia acum isi da seama de acest lucru.

Atata timp cat suferinta este la vedere, este acceptata si traita in mod autentic, cu tot cortegiul sau de lacrimi, bocete, chipuri incremenite, pasi ezitanti si sentimente sfasietoare, ea isi atinge scopul, se consuma si dispare cu timpul.

In psihoterapie exista expresia “a face doliul” si se refera la acceptarea pierderii ca un dat inevitabil si exprimarea deschisa a durerii. Cei incapabili sa isi faca doliul dupa o pierdere concreta sau simbolica, sunt adesea incapabili sa isi reia viata normala de dinainte.

Exista deasemeni oameni atat de “priceputi” in a se ignora pe ei insisi si nevoile lor, incat suferinta este “obligata” sa ia forme extreme pentru a-si face simtita prezenta.

Primul exemplu care imi vine in minte este atacul de panica - si asta pentru ca, fara a fi vorba de un studiu riguros ci doar de impresia personala, numarul celor care sufera de astfel de atacuri a crescut extraordinar de mult in ultimul timp. Explicatia ar fi legata de raportul disproportionat de mare dintre stresul cotidian si capacitatea - aparent destul de redusa in cazul multora - de a gestiona in mod adecvat acest stres.

Un alt exemplu este cel al tulburarilor de conversie, cum sunt numite astazi isteriile clasice, in care dorinte si nevoi ignorate isi manifesta prezenta prin simptome legate de functionarea corpului. Depresia nevrotica este si ea rezultatul unui conflict intre dorinte si realitate sau intre modul uneori defectuos de a gandi si datele contradictorii ale realitatii.

De aceea, nu sunt putini cei care considera ca cel care vine in suferinta la un psihiatru sau un psihoterapeut nu trebuie ajutat sa scape cat mai repede de suferinta respectiva, ci ajutat sa inteleaga care este sensul acesteia, de unde vine si ce anume trebuie schimbat in viata respectivului pacient - daca il scapam repejor de durere, va fi prea putin tentat sa ii mai afle cauza, expunandu-se riscului de a cadea din nou, pe viitor, in aceeasi capcana a ignorarii de sine.

Sunt tentat sa cred ca exista probabil si suferinte fara rost. Gratuite, inutile, din care nu se poate invata nimic, care nu duc la nimic bun. De exemplu, suferinta care apare la unii din cei cu boli psihice grave: tocmai organul care ar fi trebuit folosit la “interpretarea” si asimilarea, cu sens, a suferintei este incapabil de a face asa ceva.

Dar, per ansablu, dupa parerea mea, suferinta are o valenta pozitiva, adaptativa pe termen lung; chiar si din suferinta confruntarii cu propriul sfarsit cred ca se poate invata ceva - ceva ce ne ajuta sa ne traim mai consistent viata, atat cat a mai ramas, si care ne pregateste, in acelasi timp, pentru marea trecere in eternitate.

Costin Patrascu
Sursa articolului : www.psihogen.ro

Cum să-i ascultăm pe ceilalţi

Liniştea e de aur în conversaţie, căci celălalt este mult mai interesat de propria sa persoană decât de noi, deci să-l ascultăm cu simpatie dacă tot vrem să-l "câştigăm" de partea noastră, trebuie să-i acordăm întreaga atenţie, ascultându-l. Fiecare om are o dorinţă profundă de a fi ascultat, pentru că aceasta îl face să se simtă mai bine şi mai important.
Atunci cînd ne manifestăm ca un ascultător activ, îi facem un compliment celeilalte persoane, chiar fără să rostim un singur cuvânt. Dacă o ascultăm în timp ce vorbeşte despre ceea ce crede ea că este important topim repede gheaţa care există adesea în cazul unor prime întîlniri.
Ascultarea activă este un mod deosebit de a reacţiona, pentru că îl încurajează pe celălalt să continue să vorbească şi ne permite, în acelaşi timp, să avem certitudinea că înţelegem ceea ce ni se spune. Din cele 40 000 de impulsuri primite în fiecare secundă de urechile, ochii, mâinile noastre sau de tot restul corpului, nu putem capta decât câteva, asupra cărora ne focalizăm atenţia. Iar ce anume va fi captat este mult influenţat de factori cum sunt : aşteptările noastre, nevoile, credinţele, interesele, atitudinile, experienţele şi cunoştinţele noastre. După cum afirmă F. Sathre, R. Olson şi C. Whitney, autorii cărţii intitulate "Să conversăm": "Se zice că auzim jumătate din ceea ce se spune, ascultăm cu atenţie jumătate din ce am auzit şi ne amintim jumătate din ce am ascultat". Cu alte cuvinte, avem tendinţa să auzim ceea ce vrem să auzim şi să vedem ceea ce vrem să vedem. Aşa cum spunea Fritz Perls, fondatorul mişcării terapeutice gestaltiste, "imaginile lumii nu intră în noi în mod automat, ci selectiv. Noi nu vedem, ci căutăm, cercetăm, scrutăm ceva. Noi nu auzim toate sunetele din lume, ci ascultăm".
Din aceste motive, mesajul trimis nouă este adesea diferit de cel pe care-l creăm noi din semnele care ne stau la dispoziţie. Impresia noastră este, de multe ori, departe de intenţia celeilalte persoane. Adesea mesajele sunt decodificate incorect, fără ca nici una din părţi să ştie vreodată că a existat o neînţelegere.
A asculta activ înseamnă deci a comunica emiţătorului ce înseamnă pentru noi mesajul său, ce am înţeles noi din ceea ce am auzit. Acest lucru îi permite să-şi dea seama că-l ascultăm, în primul rând si în al doilea rând că-l înţelegem, iar nouă ne permite să ne confirmăm sau să ne clarificăm impresia percepută. Iată un exemplu de ascultare activă:
Ea : Nu ieşim niciodată nicăieri.
El : Te plictiseşti şi vrei să facem o excursie. (Ascultare activă.)
Ea : Da. De mulţi ani tot spunem că o să facem o excursie prin ţară, când vom ieşi la pensie. Hai s-o facem acum!
Ascultarea activă este foarte folositoare în două situaţii:
- când nu suntem siguri că am înţeles ce vrea să spună cealaltă persoană;
- când ni se transmite un mesaj important sau cu un conţinut emoţional. Atunci când recurgem la ascultarea activă, să ne concentrăm asupra sentimentelor exprimate de ceilalţi, asupra conţinutului mesajului sau asupra amândurora, în funcţie de ceea ce credem că nu am înţeles bine şi ceea ce considerăm că este cel mai important. Pentru a ajunge la un răspuns, să ne punem întrebarea: "Ce simte interlocutorul?", "Ce mesaj încearcă să ne transmită?"
Cînd transmitem celuilalt concluzia noastră, să începem prin a ne adresa direct cu: "Dumneata/Tu ..." , determinând astfel un răspuns la fel de direct, adăugând în încheiere "... Am dreptate?" În felul acesta vom putea afla imediat dacă concluzia noastră a fost corectă, iar dacă nu a fost, atunci emiţătorul mesajului ne va lămuri exact asupra a ceea ce a vrut să spună.
Mulţi oameni relatează despre ameliorări evidente ale relaţiilor lor cu ceilalţi din momentul în care au încetat să-i mai judece şi au început să-i asculte activ.
Ascultarea activă este un mod excelent de a-i încuraja pe ceilalţi să ne vorbească. Interesul pe care-l arătăm îi va determina adesea pe oameni să fie mai vorbăreţi. Faptul că nu le criticăm gândurile şi sentimentele îi va face să se simtă mai bine şi să se destăinuie mai profund în legătură cu mai multe probleme decât în altă situaţie.
Ascultarea activă ne ajută să lăsăm deoparte dialoguri interne perturbatoare, să participăm la ceea ce povestesc alţii şi să trăim sentimentele lor. Vom constata cu surprindere că atunci când ne concentrăm nu asupra noastră, ci asupra partenerilor de conversaţie, ne vin în minte mult mai uşor lucruri despre care putem discuta. Şi, având în vedere că am arătat atâta atenţie ascultându-i, este mult mai plauzibil că şi ei vor dori să ne asculte.
În timp ce aplică ascultarea activă, multă lume ignoră sau minimizează intensitatea sentimentelor despre care i se vorbeşte. Este ca şi cum ar crede că dacă nu bagă în seamă nişte sentimente, acestea vor şi dispărea. Este tocmai invers. Neluând în considerare realitatea şi intensitatea emoţiilor celorlalţi, ele vor avea tendinţa să se accentueze, în vreme ce arătând înţelegere, printr-o ascultare activă, aceasta poate avea un efect cathartic.
Este necesar, deci, să exersăm, pentru a ne putea concentra exact asupra a ceea ce spune celălalt.

Din comorile Orientului : Cum sa va priviti karma

* Viaţa este un joc. Alternarea nopţilor cu zilele acestui Pământ care se roteşte şi alternarea clipelor de tristeţe cu cele de bucurie în viaţa oamenilor sunt ca o tablă de şah multidimensională. Regulile jocului sunt stabilite de karma, legea cauzei şi a efectului. Karma aranjează reunirea prietenilor pierduţi unul de celălalt în noaptea întunecată a morţii. Karma atrage sufletele înapoi în lumea astrală, atunci când vremea lor pe pământ s-a terminat.
Exact precum piesele de şah, care, atunci când sunt scoase de pe tablă sunt puse într-o cutie, aşa şi Destinul, atunci când îi dă la o parte pe oameni de pe „tabla” vieţii, îi pune în „dulapul” secret sau în camera de odihnă a unei alte lumi.
Priveşte urcuşurile şi coborâşurile vieţii cu mintea senină. Pentru existenţa aparentă, este vorba numai despre un joc. Priveşte câştigurile şi pierderile tale cu detaşare mentală, ca şi cum vezi un film. După ce vezi o piesă de teatru bună – chiar şi o tragedie –, exclami: „Ce poveste bună! Am învăţat multe din ea”. În mod similar, chiar şi atunci când treci peste evenimente tragice din viaţa ta, spune pentru tine: „Sunt recunoscător pentru această experienţă! M-a învăţat multe”.
Viaţa are nevoie de varietate pentru a fi interesantă.
Dacă un roman ne face să râdem sau să plângem, îl apreciem. Gândeşte-te la viaţă ca la un roman bun sau un film bun. Şi retrage-te un pic, în mod mental. Trebuie să vezi în perspectivă. Dacă nu îţi place intriga, adu-ţi aminte, cu cât eşti mai liber în interior, cu atât va fi mai mare capacitatea de a o schimba.
Karma face jocurile. Dar cine a pus karma în mişcare? Noi am făcut asta.
Orice am fi făcut în trecut, putem şterge. Acum, tot ceea ce ne trebuie este determinarea benefică, cea născută din libertatea interioară în creştere.
Oamenilor le plac jocurile ca şahul şi acceptă reuşitele sau pierderile cu mai multă sau mai puţină uşurinţă. În acelaşi sens, ar trebui să ne permitem să ne bucurăm de viaţă, chiar dacă este vorba de o înfrângere. Ar trebui să ne permitem să trăim cu calm şi cu simţul recunoaşterii. În acelaşi sens trebuie să ne permitem să ne bucurăm atunci când îi reîntâlnim pe prietenii buni – cine ştie în câte vieţi de până acum? Şi ar trebui să ne permitem să plecăm din nou în moarte, cu o credinţă calmă.
Viaţa este un joc. Fii interesat de acesta, dar rămâi mereu detaşat. Nu lăsa nimic să te afecteze în interior. Oricum se vor derula lucrurile, adu-ţi aminte, nu este nimic real. Nu fi ca un anumit domn care, bucurându-se foarte mult că a câştigat o partidă de şah, a murit de atac de cord!
Chiar şi în timpul orelor întunecate ale unui doliu sau în timpul decăderii corpului la o vârstă înaintată, păstrează-ţi o atitudine veselă. Pătratele negre, pe o tablă de şah, alternează cu cele albe. Astfel, fiecare clipă întunecată în viaţă alternează cu lumină, fiecare tristeţe – cu o bucurie, fiecare înfrângere – cu un succes. Schimbarea şi contrastul sunt inevitabile şi sunt acele elemente care fac acest mare joc posibil. Priveşte-le fără patimă şi nu le lăsa niciodată să te definească în interior.

* Reînvierea spirituală. Viaţa este glorioasă; viaţa este frumoasă numai dacă îl vei găsi pe Dumnezeu sub rămăşiţele materiei. Nu trebuie să fii hipnotizat de acest tablou schimbător al vieţii şi al morţii – zăreşte nemurirea. Este cel mai fericit lucru pe care l-ai putea experimenta. Dumnezeu este ascuns în spatele lunii, al soarelui şi al stelelor. Chiar şi conştiinţa ta este vocea lui Dumnezeu. Nu există nicio altă cale să-l descoperi pe Dumnezeu, cu excepţia devotamentului real şi meditaţiei.
Renaşte în fiecare zi prin meditaţie. Compară starea ta de dinainte şi de după meditaţie. Meditează profund, dacă vrei să-l cunoşti pe Dumnezeu. Scapă de obiceiurile rele, de indiferenţă şi de nelinişte.
Reînvierea înseamnă relaxare, să-ţi relaxezi conştienţa din corp şi minte prin meditaţie. Atunci vei deveni liber: sufletul tău ştie că poţi trăi fără corp chiar dacă trăieşti încă în el; este separat.
Viaţa umană poate fi frumoasă, dar este ca viaţa unei păsări într-o colivie. Deschizi uşa coliviei, dar pasărea nu vrea să zboare. Este vorba despre frică – şi noi, în timpul meditaţiei, spunem: „Voi adormi în Infinit şi niciodată nu mă voi reîntoarce?”. Ne este frică de acest cer vast. Am trăit prin identificarea continuă cu corpul nostru şi ne este frică de propria omniprezenţă infinită, ne este frică să reînviem omnipotenţa şi omniscienţa.
Nu ştii ce bucurie se află după ecranul minţii subconştiente. Dacă alungi neliniştea şi senzaţiile corpului, stai liniştit şi spui: „În Paradisul Tăcerii, o, Doamne, naşte-Te prin mine”, atunci, pe altarul tăcerii, El va veni. Bucuria lui Dumnezeu este indescriptibilă – bucurie pe care niciun vis schimbător al vieţii şi al morţii nu o poate lua din tine.

* Eliberarea de reîncarnare. „Bhagavad Gita” descrie reîncarnarea ca pe o roată care se învârte constant. Pentru a te da jos de pe roată, trebuie să îţi doreşti foarte intens libertatea. Atunci numai Dumnezeu te va elibera. Dorinţa ta trebuie să fie fierbinte. Dacă este, şi tu eşti hotărât că nu mai vrei să te joci, Domnul te va elibera. El încearcă să te ţină aici pentru teste, dar din cauza aspectului Său superior, ca Iubit Cosmic, El urăşte acest spectacol şi te vrea afară din el. De ce nu te-ar elibera, odată ce te vede că îl vrei numai pe El, şi nu spectacolul său: faptul că vrei numai libertatea în el?
Aceeaşi esenţă – viaţa conştientă – este în tine şi în copac. Dar copacul a fost pus acolo, în timp ce liberul-arbitru te-a făcut pe tine cine eşti şi ce eşti. Numai cel înţelept ştie unde se termină predestinarea şi începe liberul-arbitru. În acest timp, noi trebuie să facem lucrurile cel mai bine, potrivit cu cea mai clară înţelegere a noastră. Trebuie să tânjeşti după libertate aşa cum tânjeşti după aer. Fără dorinţă sinceră nu îl vom găsi niciodată pe Dumnezeu. Doreşte-l pe El deasupra oricărui lucru. Doreşte-L ştiind că îl poţi împărţi cu toată lumea: aceasta este cea mai mare dorinţă.
Şi încearcă, între timp, să te ridici deasupra opuselor: plăcere şi suferinţă, cald şi rece, boală şi sănătate. Eliberează-te de conştiinţa individualităţii, de a fi separat de toţi şi de toate. Concentrează-te asupra Lui. Rămâi în sinea ta, la fel de neafectat ca şi Spiritul imobil care vrei să devii. El singur este ceea ce eşti de fapt. Numai binecuvântarea Sa este adevărata ta natură.

Sursa aricolului : http://www.lumeafengshui.ro/default.aspx

Din intelepciunea semenilor

Orice muncă pe care cineva o face asupra lui însuşi cu scopul de a obţine o dezvoltare animică şi spirituală, se relaţionează întotdeauna cu izolarea (foarte bine înţeleasă), căci sub influenţa vieţii, aşa cum o trăim mereu, nu este posibil să dezvoltăm alt lucru decât personalitatea."
Samael Aun Weor
Trăim în permanenţă în două lumi diferite: una exterioară şi cealaltă interioară. În lumea exterioară, care ajunge la noi prin ferestrele celor cinci simţuri (văz, auz, miros, gust şi tact), găsim familia, prietenii, serviciul, casa, maşina etc., tot ceea ce există în exterior. În tradiţia orientală se numeşte Maya (iluzie), datorită faptului că este doar o parte din realitate.
Noi oamenii acordăm foarte puţină atenţie celeilalte, lumea interioară, care este mult mai reală, mai aproape de noi, este ca o umbră aproape nevăzută dar mereu prezentă. În aceasta găsim toate gândurile noastre, ideile, conceptele, părerile, toate speranţele şi eşecurile, bucuriile şi suferinţele noastre, într-un cuvânt toate trăirile noastre.
Aceste două lumi se pot verifica experimental: prin observare atenţia noastră este îndreptată spre exterior, prin aceasta putem verifica realitatea lumii exterioare. Este necesar însă, pentru a verifica lumea interioară, ca o parte din atenţie să fie îndreptată către interior, ceea ce vom numi auto-observare.
Marele filosof, I. Kant spunea: "Exteriorul este reflexia interiorului", ceea ce ne ajută să înţelegem că viaţa fiecăruia dintre noi este puternic influenţată de ceea ce purtăm în interior.
Putem înţelege, de exemplu, că atitudinea noastră faţă de o persoană este condiţionată de părerea pe care o avem despre ea, de un sentiment de simpatie, de respect sau poate de apreciere etc. De asemenea o circumstanţă din viaţa noastră, favorabilă sau nu, va provoca în interior anumite reacţii de mulţumire sau tristeţe, bucurie sau disperare, pe care le vom manifesta mai târziu prin acţiunile noastre. Dacă vrem ca viaţa noastră să fie armonioasă, este important să înţelegem că mai întâi trebuie să corectăm interiorul.

Iertarea

Pentru ca suntem in postul Pastelui si pentru ca s-ar cuveni sa fim mai buni si iertatori revin cu un articol pe care doresc sa mi-l readuc aminte atat mie cat si voua fiindu-mi foarte aproape de dorintele sufletului si considerandu-l, totodata, un act de prima importanta pe drumul evolutiei si constientizarii spirituale.
A ierta însemnă a face din fiecare rană o urma pierduta, înseamnă să-i adunăm lângă noi pe toti cei de demult sau de aproape. Iertarea începe în inimă şi în gânduri, iertând îi vom arăta celuilalt că este iubit, că îl eliberăm de povara vinovăţiei care, macar acum, in apropierea Sfintelor Sarbatori, ne va aduce liniste si stabilitate sufleteasca.
În faţa unei ofense, fie mă las purtat de judecarea celui care mă supără, de resentimente şi de autojustificare, fie mă ancorez în iertare deoarece este foarte important să spunem pe nume ofensei pe care am suferit-o, să numim ceea ce iertăm nefiind vorba de o naivitate, de scuzarea celui care ne-a rănit, ci de a-l iubi aşa cum este, de a-i da posibilitatea să-şi vadă greşeala şi vina, e vorba, de asemenea de a-l accepta aşa cum este.
Numind rănile pe care le-am suferit trebuie să le dăm şi un sens, să le integrăm în istoria vieţii noastre, să le transformăm în ocazii de creştere spirituală. Să fim ca Domnul prin a Cărui „rană, noi toţi ne-am vindecat.”A ierta înseamnă să-i spui celuilalt că el e mai mult decât greşelile lui, mai mult chiar decât imaginea pe care şi-o poate face despre sine.
Asa cum invata Pitagora, NOI dam nastere fara incetare viitorului nostru prin felul in care vointa noastra foloseste prezentul, astfel existand un mijloc de a deschide rapid poarta cerului nostru interior : acela de a sacrifica putin din egoismul nostru in favoarea unui pic din Universalitatea noastra. In general, oamenii nu-si dau seama ca ura, chiar daca pare ea intemeiata, impotriva unui om sau a mai multora, incepe sa actioneze impotriva tuturor, ne urateste sufletele noastre si ale copiilor nostri, trebuie sa zambim si in interior nu doar in exterior. Astfel, inainte de a actiona trebuie sa gandim bine, deoarece fiecare ofensa adusa nemuririi noastre divine este o datorie pe care o contractam in mod liber fata de noi insine si pe care trebuie sa o platim prin suferintele unei viitoare intrupari.
Atunci karma ne spune asa : daca cineva imi aduce o ofensa, el contracareaza cu mine o datorie morala a carei solutionare sunt libera sa o aman dupa bunul meu plac. El devine, prin actiunea sa, sclavul meu. Daca privesc ura actiunii sale si ma gandesc la razbunare, ma Egoizez si generez in mod voit raul care ma ucide spiritual. Dar daca Iert, ma universalizez, actionez in mod divin si distrug nu numai raul pe care eram sa-l fac, ci si raul pe care dusmanul meu l-a facut la randul sau; ajut pe masura mijloacelor mele la evolutia intregii umanitati facand atractive doua suflete care ramasesera, poate de secole, repulsive unul fata de celalalt, si care ar fi intarziat reintegrarea finala.
Iertarea voluntara este, astfel, cea mai minunata metoda de chemare a Providentei ce ne-a fost revelata. De aici si importanta capitala a acestui cuvant Iertare din perspectiva crearii constiente de catre om a propriei sale nemuriri. Asadar, crearea pacatului sau a raului pentru noi insine, reprezinta cheia intruparii noastre in lumea carnii sau in lumea ispitei.
Viata noastra egoista se afla in noi, dar viata noastra morala se afla in altii. Deci numai actionand in beneficiul altora vom putea evolua, in timp ce, actionand doar in propriul nostru interes suntem sortiti involutiei, intunecarii.
"Kabbala - Stiinta secreta a occidentului" - de Papus

Puterea prezentului

O carte care, zic eu, merita citita:

http://www.aum-global.net/aum/ECKHART%20TOLLE%20-%20Puterea%20Prezentului.htm - Puterea prezentului - Eckhart Tolle

Intoarcerea

In siguranta mea de a sti am gasit, din nou, ca nu stiu. Intortocheate sunt caile Domnului. Ma credeam deja puternica, aveam impresia ca am ajuns pe una din culmile libertatii, iar cand am deschis ochii m-am prabusit in adancul vaii intunecate careia-i dadusem de uitare. Aici am gasit lucruri pierdute, inselate, refulate si multe ispite. Nu pot sa plec mai departe, voi ramane aici o perioada pentru a trimfa odata, pentru a-mi putea deschide calea fara sa-mi mai fie frica sa privesc in jos. Cineva tot imi spunea ca in viata nu exista scurtaturi, fiecare drum are itinerariul sau, iar daca incerc sa o iau pe scurtatura imi va parea rau de tot ce puteam sa vad si n-am vazut si chiar daca ajung la tinta ajung sa-mi dau seama ca altii, care n-au fost atat de "inventivi" ca mine isi mentin mai bine echilibrul si prind chiar radacini.
Imi pun sufletul, credinta si suferinta in aceste randuri, fara o speranta anume, fara o cerinta anume. Vreau doar sa-mi revin, sa fac, sa lupt, sa cred si sa iubesc. Nu sa iubesc pe cineva anume ci tot, sa ma bucur de viata, de oameni... asa cum sunt ei.
Sunt singura. Sunt singura in suflet.
Nu stiu daca idraznesc sa public asta... vreau, dar mi-e mai frica de pareri, de oameni decat de moarte. Ce absurd! (nu pot sa cred) Desi am, deseori, o minte Libera, absolut, pot sa cred, sa fac si sa cred ce vreau, sa devin, sa ma transform: acum sunt atat de limitata...
Caut ceva si nu stiu ce (?!) Cred ca drumul meu e cel spiritual, cred ca asta caut, probabil ma voi dedica cu toata fiinta mea "stiintei" spiritului. Aceasta e o lupta apriga ce se da in mine, nu pot sa continui mergand in destin, trebuie sa ma descopar, in adevaratul sens, sa raman in esenta adevarata si sa fac ceea ce va fi bine sa fac. Am puterea de a ma sacrifica cu toata fiinta si cred ca aceasta placere (sadica din punctul altora de vedere) ma va satisface intru totul.
Pfuu, e "grele" toate astea, asa ca `om trai si `om vedea.
Luminata sa ne fie mintea.

Povestioare cu talc

Povestea lupilor

O bătrână îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea. Este o bătălie între 2 lupi.
Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…
Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:
“Şi cine va câştiga această bătălie?”
Bătrâna i-a răspuns :
“Cel pe care îl hrănesc”.


Pentru că sunt aici

Un ţăran bătrân îşi lucra pământul, pe o căldură dogoritoare.
Un tânăr trecu pe lângă el şi îl întrebă:
- Câţi ani ai?
- 77, i-a răspuns bătrânul.
- mulţi înainte. E o vârstă venerabilă. Dar de ce mai lucrezi încă pământul? îl întrebă mirat tânărul.
- păi, pentru că sunt aici!
- si cum de lucrezi pe o căldură ca aceasta?
- pentru că soarele e acolo!
Într-adevăr, cât suntem pe pământ trebuie să facem ce avem de făcut, şi cele “de musai” cum zicem noi ardelenii, şi cele de plăcere. Şi dacă tot suntem aici, de ce sa nu punem suflet în ceea ce facem şi să renunţăm să ne văităm atunci când lucrurile nu sunt aşa cum am dori noi să fie.

Legi Universale ale succesului

1. Legea dragostei. Iubeste pe toata lumea ca pe tine insuti. Toate celelalte legi i se subordoneaza acesteia si nu intra in contradictie cu ea. Este o regula biblica. Se aplica la tot ceea ce facem ca indivizi, familii, oameni de afaceri, organizatii, tari. Are o bogatie/valoare universala.
2. Legea cauza-efect. Exista o ordine universala. Nimic nu este accidental. Totul se intampla cu un motiv. Pentru fiecare efect exista o cauza sau un set de cauze.
3. Legea gandirii. Gandurile se materializeaza. Noi devenim ceea ce gandim.
4. Legea echivalentei mintale. Pentru a avea succes intr-un domeniu, trebuie sa avem o imagine clara a acelui succes in mintea noastra, o imagine mintala a ideii noastre de succes, o viziune.
5. Legea corespondentei. Viata noastra exterioara este o oglinda a celei interioare. Exista o corespondenta directa intre experientele si gandurile noatre pe de o parte si atitudinea noastra, pe de alta parte.
6. Legea credintei. Orice credem cu adevarat devine realitate (inclusiv credinta noastra ca meritam succesul).
7. Legea valorii. Ceea ce credem si apreciem cu adevarat se reflecta in ceea ce facem, chiar daca poate cuvintele noastre sugereaza altceva.
8. Legea motivatiei. Tot ceea ce facem este declansat de dorintele noastre interioare, nevoi si instincte, multe dintre ele venind din subconstient.
9. Legea activitatii subconstiente. Subconstientul nostru ne avertizeaza despre lucrurile din jur, in concordanta cu dorintele si grijile noastre cele mai puternice.
10. Legea expectantei. Ceea ce preconizam cu incredere ca se ve intampla, chiar se va materializa.
11. Legea concentrarii. Indiferent asupra a ce ne concentram si ne gandim in mod repetat, devine din ce in ce mai mult o parte a vietii noastre interioare.
12. Legea obisnuintei. Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obisnuintele care ne indeparteaza de telurile noastre trebuie schimbate.
13. Legea atractiei. Suntem cu totii niste magneti vii. Atragem oameni, intamplari si imprejurari care se armonizeaza cu gandurile noastre dominante.
14. Legea alegerii. Suntem liberi sa alegem ceea ce gandim si in consecinta suntem liberi sa alegem toate celelelte parti ale vietii noastre.
15. Legea optimismului. O atitudine mentala pozitiva ce merge mana in mana cu succesul si fericirea. Optimismul ne face placuti si vioi, mai susceptibili de a reusi.
16. Legea schimbarii. Totul se schimba, nimic nu este fix. Daca nu profitam de schimbare vom deveni victimele ei.
17. Legea controlului. Avem parere buna despre noi insine datorita faptului ca simtim ca ne controlam propria viata.
18. Legea responsabilitatii. Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, si tot ceea ce reusim.
19. Legea compensatiei. Cu ceea ce contribuim sau investim, aceea vom obtine. Intotdeauna vom fi recompensati pe deplin pentru ceea ce facem.
20. Legea serviciilor. Recompensa noastra va fi direct proportionala cu valoarea serviciilor aduse celorlalti (sau, cum se spune, fii un stapan cu inima unui servitor).
21. Legea efortului aplicat. Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cat muncim mai mult, cu atat devenim mai "norocosi".
22. Legea supra-compensatiei. Trebuie ca intotdeauna sa "investim" mai mult decat obtinem; altfel nu vom obtine niciodata mai mult decat avem in acest moment.Trebuie sa facem mai mult pentru ceea ce suntem "platiti" pentru ca in timp sa fim rasplatiti cu mai mult pentru ceea ce facem. Principiul "ofera mai intai pentru a primi mai tarziu".
23. Legea "pregatirii. "Performanta vine in urma unei pregatiri intense. Adevaratii profesionisti investesc mai mult timp decat altii in pregatire.
24. Legea eficientei fortate. Pe masura ce actionam devenim mai eficienti. Niciodata nu avem timp sa le facem pe toate, dar avem suficient timp sa facem lucrurile cu adevarat importante.
25. Legea deciziei. Orice salt inainte isi are radacina intr-o decizie hotarata de a actiona. Si daca o facem cu indrazneala, vom avea de partea noastra un sprijin nebanuit/neasteptat.
26. Legea creativitatii. Orice progres incepe cu o idee in mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastra poate concepe actiona. Inflexibilitatea te poate face sa ratezi oportunitati.
27. Legea perseverentei. Abilitatea noastra de a persevera, in ciuda obstacolelor si a dezamagirilor, denota incredere in noi insine. Perseverenta este "o calitate de fier" in drumul spre succes.

Nosce te ipsum - Cunoaste-te pe tine insuti

Adesea ne intrebam ce se ascunde in strafundurile fiintei noastre. Oare ce destin, neinteles inca, ne conditioneaza viata?
Este important sa realizam ca autocunoasterea ne permite sa dobandim intelepciunea, stiinta despre cine suntem cu adevarat si incotro ne indreptam. In noi insine se gaseste adevarul, in noi se gaseste raspunsul la toate intrebarile. Aparent suntem cu totii diferiti, fiecare om are propriile sale probleme si fiecare fiinta umana trebuie sa-si rezolve singura problemele pentru a invata la scoala vietii. Nici un sistem sau ghid nu o pot face in locul nostru. Viziunea noastra despre lume este aceea care creaza lumea, fiecare traieste in propriul sau Univers. Daca se schimba viziunea se schimba si lumea (modul in care noi o percepem), si actiunea noastra asupra ei. Pentru a fi liber cu adevarat nu inseamna a nu fi in inchisoare, ci inseamna a fi liber launtric, inseamna a nu mai fi intemnitat in corpul fizic, in lumea materiala, inseamna a nu mai fi incorsetat de prejudecati, inhibitii, tensiuni, boli si de orice alta autolimitare, de orice fel ar fi ea. Propria libertate trebuie cucerita de fiecare si a spune aceasta nu este o conceptie egoista, pentru ca o fiinta echilibrata, armonioasa stapana pe posibilitatile sale, o fiinta lucida care nu vede realitatea prin prisma deformanta a fantasmelor si angoaselor sale, are o influenta benefica asupra celor ce o inconjoara. Din acesta cauza se spune ca suprema datorie a fiecarei fiinte fata de societate si fata de ea insasi este de a evolua, de a tinde spre perfectiune, de a obtine intelepciunea. O noua ramura de granita a psihologiei, psihologia transpersonala, ne ajuta in abordarea si explicarea stiintifica a procesului autocunoasterii profunde, considerand ca indispensabila colaborarea criteriilor stiintifice adecvate cu cele ale filosofiei, artei si cu acelea ale marilor traditii initiatice. Fiecare dintre noi s-a nascut intr-o anumita conjunctura sociala si isi traieste existenta in interiorul limitelor culturii sale. Pe masura ce timpul trece, isi poate largi aceste limite prin experienta, evitare ca obiceiurile sa devina automatisme si mai ales prin evolutie. Efortul de autodepasire, dorinta de libertate si de cunoastere interioara, nevoia superioara, elevata de a te desprinde de lantul obisnuintelor, permite sa mergi dincolo de angoasa care blocheaza disponibilitatile noastre latente si intelegerea sensului existentei noastre in aceasta lume. Daca suntem constienti ca, de fapt, cunoasterea inseamna putere vom putea sa ne transformam destinul, si sa controlam energiile din univers. Din acesta cauza se spune ca „inteleptii domina astrele”. Deci nu trebuie sa uitam ca astrele predispun dar nu dispun. Doar liberul nostru arbitru este cel care dispune daca suntem fericiti sau nu, daca ne inaltam sau coboram, daca evoluam sau involuam, daca alegem evolutia obisnuita prin suferinta invatand din greselile noastre, sau evolutia rapida armonioasa avand la dispozitie tezaurul de intelepciune si experienta umanitatii, cuceririle facute de om din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre.
Buddha spunea: „Fiti propria voastra flacara!”. Religia ortodoxa afirma prin Christos ca imparatia lui Dumnezeu se gaseste permanent „inlauntrul nostru” - primeste si daruieste lumina -. Pe frontispiciul templului din Delphi este scris: „ Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers, cu energiile si fortele sale ascunse” iar un aforism al intelepciunii ne invata: „Ceea ce este aici (in microcosmosul fiintei mele) este pretutindeni (in macrocosmos), ceea ce nu este aici nu este nicaieri”, iar Hermes spunea: "Ceea ce este sus este si jos".
Pace, lumina si iubire :)

Hraniti-va cu semnificatii !

Eu mananc alimentatie naturala, hrana vie, cum s-ar spune. Nu intotdeauna, dar de cele mai multe ori. Gatita de mine sau de o persoana ce-mi este mie apropiata; e mai gustoasa. Simt si resimt calitatea hranei vii... multa energie, si izvoraste din ea o liniste ce sadeste armonie in trup si suflet. Mintea e mai lucida... Dar de ceva vreme, n-as putea sa va spun de cand, poate din totdeauna, a inceput sa-mi placa sa mananc si altceva. Am devenit un "gurmand de semnificatii". Mananc semnificatii si parca insemn mai mult si mai adanc. Caut semnificatii, le rontai si le inghit, le mestec in tot felul si la tot pasul.
Uneori cand vreau sa mananc o banala salata, o pregatesc din 9 ingrediente si astfel ma hranesc si cu calitatea cifrei 9. Semnific si ma hranesc cu semnificatie. Dau sens celor din jur si imi dau sens.
Parola de la contul meu de e-mail semnifica ceva drag mie, si cred ca noua tuturor, si de cate ori intru sa-mi citesc mesajele primite "gust" dintr-o anumita semnificatie.
Apa pe care o beau o semnific cu o culoare: rosu de la macese, galben de la lamaie si ma hranesc cu aceste culori. Alteori peste apa presar busuioc si-l las o vreme sa sarute apa si apoi sorb din semnificatia busuiocului. Ma hranesc cu semnificatiile culorilor din fructe, din flori, din apus si din rasarit, din ochii curcubeului, din ochii prin care viata curge spre noi.
Ma hranesc cu semnificatiile numelor purtate de zilele saptamanii, sau a celor 12 zodii.
Numele meu ce semnifica "piatra" cu a ei vasta intindere si cu focul ce-l ascunde in ea imi este hrana zilnica, dupa cum imi sunt hrana cele sapte culori, cele sapte sunete, zborul vulturului...]

Hraniti-va cu semnificatii !
Petrea Ciortan

O intuitie uimitoare a generatiilor trecute este acum confirmata de stiintele nutritioniste, acestea aratand ca ceea ce s-a numit candva doctrina semnaturilor era in mod uimitor foarte corect.
Acum, aceasta afirma ca mancarea integrala are un tipar care se aseamana cu un organ din corp sau cu o functie fiziologica si ca acest tipar actioneaza ca un semnal sau ca un semn, in functie de beneficiul pe care mancarea il ofera consumatorului. Iata doar o scurta lista de exemple de semnaturi ale hranei integrale :
- o felie de morcov se aseamana cu ochiul uman. Pupila, irisul si liniile radiale arata exact ca ochiul uman… si, da, stiinta demonstreaza acum ca morcovii maresc considerabil fluxul sanguin catre ochi si functia acestora.
- o rosie are patru compartimente si este rosie. Inima este rosie si are patru camere. Toate studiile arata ca rosiile sunt intr-adevar hrana pura pentru inima si sange.
- strugurii atarna in ciorchine, care are forma unei inimi. Fiecare bobita arata ca o celula a sangelui si toate cercetarile de astazi arata ca strugurii sunt, de asemenea, o hrana revitalizanta substantiala pentru inima si sange.
- o nuca arata ca un mic creier, cu o emisfera dreapta si una stanga: creierul mare deasupra si cerebelul din partea de jos. Chiar si incretiturile sau cutele unui miez de nuca arata ca neocortexul ele ajutandu-ne sa ne dezvoltam peste trei duzini de transmitatori neuronali care ajuta la functionarea creierului.
- boabele de fasole chiar vindeca si ajuta la mentinerea functiei rinichilor si, da, arata exact ca si rinichii umani.
- telina, rubarba si alte legume arata exact ca oasele. Aceste alimente tintesc in mod special duritatea oaselor. Oasele sunt 23% sodiu, iar aceste alimente au 23% sodiu. Daca nu avem destul sodiu in alimentatie, organismul si-l extrage din oase, facandu-le friabile. Aceste alimente completeaza nevoile scheletului corpului nostru.
- vinetele, fructele de avocado si perele tintesc catre sanatatea si buna functionare a uterului si cervixului femeii – si arata exact ca aceste organe.
Cercetarile de astazi arata ca, atunci cand o femeie mananca un avocado pe saptamana, acesta ii echilibreaza hormonii, o scapa de kilogramele in plus in urma nasterii si previne cancerul cervical. Unui avocado ii ia exact noua luni sa se dezvolte de la nivelul de floare pana la cel de fruct copt.
- smochinele sunt pline de seminte si atarna doua cate doua atunci cand cresc. Smochinele sporesc numarul de spermatozoizi, astfel incat trateaza sterilitatea masculina.
- cartofii dulci arata ca pancreasul si chiar echilibreaza indexul glicemic la diabetici.
- maslinele participa la sanatatea si buna functionare a ovarelor.
- grapefruitul, portocalele si alte citrice arata exact ca si glandele mamare ale femeii si contribuie la sanatatea sanilor si la miscarea limfei inspre si dinspre sani.
- ceapa arata ca celulele corpului. Cercetarile de astazi demonstreaza ca ceapa ajuta la curatarea deseurilor din toate celulele organismului provocand lacrimile care spala straturile epiteliale ale ochilor.

Psihicul si bolile fizice

Toate bolile corpului fizic uman au cauze mentale si sufletesti.
Pentru a intelege acest lucru este bine sa cunoastem si sa studiem consecintele legii cauzei si a efectului, legea Karmei, care lucreaza continuu, fie ca noi vrem sau nu, fie ca stim sau nu. Cauzele sensibilitatilor care din ignoranta devin afectiuni iar apoi boli pasagere sau cronice, se trag, de cele mai multe ori, din actiuni si fapte diverse din trecutele incarnari, combinate cu modul actual de a ne trai viata. Nimic nu este intamplator, fiecaria i se da cat poate sa duca, dupa propriul merit. Starile, gandurile, vorbele, gesturile si faptele genereaza permanent cu rabdarea pe care ar trebui sa o avem noi la elucidarea unei probleme sau inlaturarea consecintelor nefaste. Autocunoasterea si controlul psihicului, al emotiilor, sentimentelor care vor sa ne domine poate constitui un avantaj important in evolutia starii noastre de sanatate. Multe din bolile existente in corpul nostru se datoreaza sentimentelor sau starilor noastre, de aceea e important un autocontrol, o meditatie, relaxare, un echilibru in tot ceea ce facem si respect fata de sine, fata de sufletul si implicit trupul nostru. Un om bolnav, obez sau mincinos nu pare sa se respecte, deci, la fel va colabora si ii va respecta si pe cei din jur.
- lacomia, stil de viata extrem, graba – diabet
- nemultumirea, deceptia, lipsa de incredere in sine – insomnie
- razbunarea, zgarcenia, ciuda, rautatea – bolile rinichilor
- blazarea – bolile pancreasului
- ingamfarea, trufia - boli ale creierului
- nerabdarea – aciditate la stomac
- zgarcenia, inhibarea -constipatie
- zgarcenia, neincrederea, agitatia, nelinistea, ingrijorarea, banuiala,
furia - boli ale ficatului
- mandria – bolile pielii
- ciuda pe altii – bolile nasului, plamanilor, gatului
- ignoranta si lipsa de responsabilitate – bolile splinei
- sensibilitatea exagerata – bolile intestinelor
- barfa, lipsa de intelegere – probleme de auz
- delasarea, gurmandismul – anemie
- violenta – sangerare, hipocoagulabilitate
- sensibilitatea extrema – raceala
- nervozitatea - diaree
- incapatinarea – constipatie
- ura, ciuda – bolile cailor respiratorii
- agresivitate, dorinta de putere – tensiune mare
- diversele vicii, nemultumirea, nerabdarea – probleme
cu nervii
- curiozitate exagerata – probleme de vedere
- lipsa de adaptare , insistenta – probleme si boli ale oaselor
- incapatinarea, lipsa de intelegere – reumatism
- egoismul - boala inimii
- gurmandismul, nervozitatea, sensibilitatea extrema – bolile stomacului
- lene, delasare, nepasare, negativism - poate genera boli grave
- infelexibilitate, conformismul exagerat, frica - probleme
ale articulatiilor
- detasarea, uitarea de sine poate genera probleme ale genunchilor.

Vindecarea prin gandire :
http://www.vindecare.go.ro/vindgand.htm

Povestioara

Un barbat si o femeie traiau in China.
Tocmai se casatorisera, iar cand mireasa s-a mutat in casa sotului a inceput imediat sa se certe cu soacra din cauza unor probleme marunte din gospodarie.
Cu timpul neintelegerile s-au intensificat astfel ca cele doua nu se mai puteau suporta nici macar sa se priveasca. Tanara o considera pe soacra o vrajitoare care-si baga nasul unde nu-i fierbe oala, in timp ce soacra credea despre tanara sotie ca e un copil arogant, fara nici un respect pentru cei in varsta.
Nu exista nici un motiv real pentru ca mania lor sa se intensifice in asa masura. In final, tanara s-a gandit ca trebuie sa faca ceva ca sa scape de soacra. Asa ca s-a dus la un medic si i-a cerut o otrava pe care sa i-o puna in mancare soacrei.
Dupa ce a ascultat-o medicul a fost de acord sa-i vanda niste otrava. Dar a prevenit-o: “Daca ti-as da ceva puternic, care ar functiona imediat, toti te-ar acuza si ar zice: “Ti-ai otravit soacra!”, afland ca ai cumparat otrava de la mine, si asta n-ar fi bine pentru nici unul dintre noi. Asa ca o sa-ti dau o otrava usoara, care-si face efectul treptat, astfel incat sa nu moara imediat.”
A instruit-o, de asemenea,ca in timp ce ii administra otrava sa se poarte frumos cu soacra-sa. “Serveste-o la fiecare masa zambind, a sfatuit-o el. Spune-i ca speri sa-i placa mancarea si intreab-o daca mai poti sa-i aduci si altceva. Fii foarte modesta si draguta, ca sa nu te suspecteze nimeni.”
Tanara s-a invoit si a dus otrava acasa. Chiar din acea seara a inceput sa puna otrava mancarea soacrei si i-a oferit politicoasa masa. Dupa cateva zile in care a fost tratata respectuos, soacra a inceput sa-si schimbe parerea despre sotia fiului ei. "Poate ca nu chiar atat de aroganta", se gandea batrana. "Poate ca m-am inselat in privinta ei." Si incetul cu incetul a inceput sa se poarte mai amabil cu nora ei, complimentand-o pentru felul in care gatea si pentru modul in care conducea gospodaria, stand la taclale cu ea si spunandu-i povestiri amuzante.
Pe masura ce atitudinea si comportamentul batranei s-au schimbat, acelasi lucru s-a intamplat si cu tanara. Dupa cateva zile, a inceput sa gandeasca: "Poate ca soacra mea nu este atat de rea cum am crezut. De fapt, pare destul de draguta".
Aceasta situatie a durat cam o luna, pana cand cele doua femei au inceput sa devina foarte bune prietene. Se intelegeau atat de bine incat tanara a incetat sa mai puna otrava in mancarea soacrei. Apoi a inceput sa se ingrijoreze, dandu-si seama ca pusese deja suficienta otrava in mancare pentru ca soacra sa moara.
Asa ca s-a intors la medic si i-a spus:
- Am facut mare greseala. Soacra mea e de fapt o persoana de treaba. Nu trebuia s-o otravesc. Te rog, ajuta-ma si da-mi un antidot pentru otrava pe care i-am administrat-o.
Doctorul a ramas tacut cateva clipe.
- Imi pare foarte rau, i-a spus el. Nu te mai pot ajuta acum. Nu exista antidot.
Auzind acest lucru, fata s-a suparat foarte tare si a inceput sa planga, jurand ca se va sinucide.
- De ce vrei sa te sinucizi? a intrebat doctorul.
Fata a raspuns:
- Pentru ca am otravit o persoana asa de treaba si acum va muri. Deci, ar trebui sa-mi iau viata ca sa ma pedepsesc pentru lucrul ingrozitor pe care l-am facut.
Din nou, doctorul a tacut un moment si apoi a inceput sa chicoteasca.
- Cum de poti rade de asa ceva? a intrebat fata.
- Pentru ca nu trebuie sa te ingrijorezi, i-a raspuns el.
Nu exista nici un antidot pentru otrava pentru ca de fapt nu ti-am dat nici o otrava. Nu ti-am dat decat o planta inofensiva.

Jurnal intern

Perceptie si rezultat

Timpul - o perceptie greu sau imposibil de inteles. Cred ca modul de perceptie este extrem influentat de ceea ce stim, am invatat, ne-am educat sau am simtit pana la momentul respectiv. Ceea ce percepem e ceea ce vrem, de fapt, sa percepem, nu putem intelege mai mult decat stim decat daca incercam sa rupem bariera nedorintei de a trece dincolo de ceea ce stiam pana acum, fapt ce ne creaza siguranta, o idee de a fi bine infipti intr-o realitate in care cred toti - aceea de a putea fi considerati oameni normali. A incerca sa percepi lucruri si fapte intr-un alt mod decat cel obisnuit ne poate crea o imagine ciudata sau anormala in fata celorlalti, fapt de care ne este frica, iar frica nu este ceva placut pentru noi cei obisnuiti sau "normali". O frica se poate transforma intr-o fobie sau manie ceea ce ne face sa o evitam, sa o blocam si prea putini sunt cei care au curaj sa o infrunte.
Cum ar fi daca am sti ca nu exista timp? Poti, oare, sa te transpui in ideea de inexistenta a timpului, sa incerci sa crezi ca este doar o perceptie gresita a ta existenta lui? Ce ar insemna acest lucru pentru tine? Te-ai intrebat vreodata daca si/sau cum percepe timpul animalul tau sau floarea ta de-acasa sau pomul cel din fata casei? De ce, oare, se spune ca anii cainelui trebuie sa-i inmultim cu 7 sau 10 sau cat o fi pentru a sti exact ce varsta are?
Cred ca pentru a putea percepe altfel e nevoie de mai multa spiritualitate in viata omului. Noi punem foarte mare pret pe detaliile prezente in viata de zi cu zi care ne fac fericiti iar alteori tristi. Ideea e ca totul cum vine asa si trece. De ce n-am lua totul altfel decat il stiam pana acum? Poate ca binele si raul nu exista, exista doar fapte, lucruri, intamplari sau probleme ( precum cele matematice, de ex. ) care trebuiesc rezolvate. Daca n-am mai imparti intamplarile, faptele in bune si rele, am mai avea, oare, bucurii si tristeti? Eu cred ca bucurii am mai avea destule, iar tristeti din ce in ce mai putine.
Problema existentei timpului e grea, cel putin pentru mine. Cum as putea sa percep inexistenta timpului atata timp cat stiu prea bine ca ziua e o zi si dupa noapte vine o alta zi? Asta pentru mine inseamna timp. Atunci pot spune ca traiesc mai multe timpuri. Ceea ce e real, azi traiesc un timp, maine altul, iar ieri a fost altul. Asta ne duce cu gandul la un timp prezent, viitor si trecut. Oare in ce timp traiesc eu acum? Daca am amintiri profunde care imi alimenteaza viata de zi cu zi, pot spune ca traiesc in trecut....., in timpul trecut. Deci eu nu traiesc in prezent...... ci in trecut...., aproape ca pot spune ca eu nu traiesc. A trai nu inseamna, pur si simplu, a exista pe acest pamant. Bine, atunci ce inseamna a trai? Cum ar trebui sa traiesc? Dupa cum am pus intrebarea, as spune ca undeva in subconstientul meu exista o regula dupa care "trebuie" sa traiesc!? Regula asta poate fi chiar timpul, care, din punctul meu de vedere, cred ca ma limiteaza intr-un fel sau altul, spiritual vorbind.
Iubirea fata de sine, fata de altul, fata de orice si oricine chiar si oricum ma inalta. Simt ca nimic nu mai conteaza, cand reusesc sa fac asta, si totusi e important tot ce fac, cum si ce exprim si manifest. Iubirea, cred, e un mod de evolutie spirituala mult mai usor decat meditatii intregi si rugaciuni nesfarsite. E un mod constient de a atinge beatitudine constanta si mai putin riguroasa. Nu trebuie decat sa iubesti sau, macar, sa incerci o data sa iubesti caci iti vei dori pentru totdeauna aceasta stare. Spun ca este mai usor sa evoluezi prin iubire deoarece cred ca un obicei este mai usor de inlocuit daca-l faci constient decat inconstient. De ex. sa zicem ca esti nervos,-oasa, stresat, anxios mai tot timpul, cred ca e mai usor sa-ncerci sa iubesti, adica sa elimini constient acele stari de rau inlocuindu-le cu unele bune, frumoase decat sa incerci sa meditezi la stari pe care sau de care habar nu ai stiind ca vrei sa obtii anumite lucruri, stari dar nu stii exact de care......incercand sa obtii astfel stari, oarecum, inconstiente...
Va urma...

Lumea - oglinda gandurilor noastre!

Lumea este o reflectare a gandurilor noastre.
Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.
In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.
Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.
Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.
Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata.
"Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata. Te pot omori, asta-i tot."
In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade. Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta. Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.
Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.
Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.
Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii
Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra? "Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti, nimeni altcineva, esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti", afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.
O idee foarte greu de digerat intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate "supraresponsabile" . Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.
Daca te confrunti cu o problema, o situatie-limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: cea anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema. Dar cum putem sti care ganduri au creat acea problema? "Nu va faceti probleme. "O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea. "
Cand judec o persoana, acea persoana devine un "ostatic al gandurilor mele". Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor, care este comuna cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.
Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. "Lumea este ceea ce credem ca este", afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna. Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un "ostatic al gandurilor mele". Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia mea despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.
Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca unii doctori si-au vindecat pacientii lucrand doar asupra lui insusi. CERE-TI IERTARE
De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea, care a atras problema, printr-un proces de cainta si iertare. "Imi pare rau. Te rog, iarta-ma. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul. " Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul insusi. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera.

Sondaj autosugestie!

E bine sa vezi ca, totusi, o mare parte din oameni practica autosugestia constient sau inconstient, voit sau fara voie. Autosugestia poate fi practicata atunci cand avem nevoie sa ne revenim ( sanatate, depresie, anxietate etc. ), atunci cand avem nevoie de o mai mare incredere in noi sau chiar si asa cand dorim sa intarim ceva deja existent. Autosugestia forţează o notă negativă să fie pozitivă. Când autosugestia încetează, acţiunea negativă se impune. Autosugestiile ajung să fie inconştiente, prin repetare timp îndelungat. Sunt diverse informaţii pe care le-am invăţat despre noi sau decizii pe care le-am luat despre noi şi pe care le resimţim ca definitive – până în momentul în care le aplicăm o analiză logică şi realistă.
Situaţiile în care suntem influenţati de autosugestii sunt practic nenumărate şi apar în toate planurile vieţii noastre. Putem remarca astfel puterea uriaşă a minţii noastre inconştiente, care prin exerciţiu, repetare şi înţelegere, ne poate deveni însă un instrument util în majoritatea acestor situaţii. Autosugestia, voluntara sau involuntara (mai ales ), poate sa te transforme si in rau ( eu am experimentat aceasta cauza involuntar, pe o perioada de timp ). Ceea ce percepem creeaza realitatea si am realizat ca trebuie sa-mi reprogramez constientul pentru a crea perceptia ca sint ok, ca totul e frumos, iar tot ce e rau dispare incet.
De ex. : pe masura ce inainteaza in varsta, multi oameni isi spun „Sunt din ce in ce mai batran, mai bolnav si mai neputincios” si asa ajunge sa se si intample. Gandind, de pilda, ca organismul nostru are "18 ani", celulele corpului isi vor reface nucleul si vor recapata tonusul si vioiciunea
iar noi insine vom simti ca suntem din nou "mai tineri", mai vigurosi, mai sanatosi.
Prin autosugestie reusim sa punem in miscare resursele miraculoase ale mintii noastre. Mesajele subliminale au rolul de a reprograma subconstientul care este cel mai mult influentat de societate. Ascultate repetat acele mesaje, ele intra in subconstient, peste anumite reguli care sunt deja scrise acolo, si in timp vei actiona dupa noua programare.
O readucere aminte a catorva sfaturi pentru construirea unei sugestii eficiente :
- stabileste cu claritate obiectivul pe care doresti sa il realizezi, acesta trebuie sa fie
formulat cat mai concret sa nu contina negatii si sa sa fie definit in spatiu si timp
- fa o lista si completeaz-o cu fraze scurte care pot sugera cel mai bine realizarea obiectivului tau
- creaza un mesaj simplu care nu trebuie sa depaseasca maxim 4-5 randuri
- invata sa te relaxezi si dupa ce obtii o astfel de stare repeta acest mesaj creat anterior
- cu cat il repeti mai mult cu atat mai bine insa nu trebuie sa te fortezi peste o anumita
limita si repeta mesaju de atatea ori cat o poti face cu placere si opreste-te atunci cand inconstientul incepe sa dea primele semne de refuz (nu mai ai stare, mintea fuge in alta parte....)
- este de preferat sa faci asta la o anumita ora ( dimineata sau seara inainte de culcare ),
pentru ca inconstientul isi construieste un set de asteptari si astfel devine mai receptiv.
Practicand timp indelungat (sau un minimum de 21 de zile consecutive) incepem sa vedem şi sa auzim efecte pozitive, într-o totală contradicţie cu ceea ce ştim despre noi si puterea noastra de a face, de fapt.

Metode de relevare a sinelui

Contactul cu sinele pierde inlantuirea de limite cu privire la accesul la alte niveluri de dezvoltare a constientei. Daca persisti sa practici acest exercitiu, vei incepe sa intuiesti sensul adanc al libertatii, echilibrului si stabilitatii modificandu-se pozitiv capacitatile perceptive, de autocunoastere diferentiata ( constient si subconstient ), autocontrol, acceptare si autotransformare. Sinele este asemanat cu o sursa neobisnuita de putere , de forta interioara, ce ramane tacuta, imperturbabila precum adancimile unui ocean chiar daca trupul si/sau constienta se confrunta uneori cu valuri de durere, anxietate, stress sau disperare.

Exercitiu :
Asaza-te singur intr-un loc cat mai linistit si rosteste pentru tine insuti, usor si clar :

- am un trup, dar eu nu sunt trupul meu. Corpul poate fi obosit sau odihnit, bolnav sau sanatos, greu sau usor, dar asta nu are nimic de-a face cu interiorul meu.
- am un trup, dar nu sunt trupul meu.
- am dorinte, dar eu nu sunt dorintele mele. Imi stiu dorintele, acestea vin si pleaca si nu imi afecteaza interiorul.
- am dorinte, dar nu ma identific cu dorintele mele.
- am emotii, dar eu nu sunt emotiile mele. Pot sa imi simt emotiile. Ele nu imi afecteaza interiorul.
- am emotii, dar eu nu ma confund cu ele.
- am ganduri, dar eu nu ma identific cu gandurile mele. Gandurile mele nu imi afecteaza interiorul.
- am ganduri, dar eu nu sunt gandurile mele.

Dupa ce repeti de mai multe ori probabil vei ajunge la concluzia : "Eu sunt ceea ce am ramas - un centru pur si absolut al constientei, un martor nemiscat al tuturor acestor ganduri, emotii, trairi si dorinte".